Florin Dumitrescu a anunțat printr-o postare pe rețelele de socializare că astăzi, 8 mai, sărbătorește zece ani de la cununia civilă cu soția sa, Cristina. Renumitul bucătar a surprins pe toată lumea cu mesajul emoționant pe care l-a scris pentru partenera sa de viață.
Florin Dumitrescu a demonstrat de multe ori că își iubește familia și soția, chiar și în zile obișnuite, însă mai ales în cele speciale. Celebrul jurat de la „Chefi la cuțite” a scris un mesaj emoționant pentru soția lui, în ziua în care cei doi împlinesc 10 ani de la momentul în care și-au unit destinele în fața ofițerului de stare civilă.
Acesta a vorbit despre decizia de a se căsători cu Cristina ca despre cea mai bună alegere din viața lor și este și de părere că timpul a trecut mai repede decât s-a simțit, potrivit spynews.ro.
„10 ani! Au trecut 10 ani de la cununia civilă! Nu știu ce părere are @cristinasimadumitrescu, dar eu cred că cea mai bună decizie din viața noastră a fost să facem pasul ăsta. Și totuși, când au trecut acești 10 ani, Zeldo? Să îți fie cu fericire și noroc, iubire și sănătate, doamna Dumitrescu! La mulți ani nouă”, a scris Florin Dumitrescu pe Instagram.
Florin Dumitrescu a primit mii de like-uri și comentarii de felicitare pentru aniversarea căsniciei. Fanii i-au urat felicitări și ani mulți de mariaj alături de Cristina Dumitrescu.
Florin Dumitrescu și Cristina s-au cunoscut în urmă cu 13 ani, astfel că au luat cea mai importantă decizie a vieții lor a trei ani distanță. Cei doi s-au întâlnit pentru prima dată în restaurantul unde el lucra, iar mai apoi la puțin timp s-au mutat împreună.
În prezent, cuplul se bucură de o căsnicie frumoasă, alături de cele două fetițe pe care le au împreună.