Florin Călinescu, abia plecat de la Pro TV, a ajuns să ceară bani oamenilor, pe net: „Daţi, măi, 1 euro!”. A rămas fără cash?

Publicat: 25 08. 2021, 12:15
Actualizat: 25 08. 2021, 12:29
Foto: Florin Călinescu / Facebook

Florin Călinescu a plecat de curând de la Pro TV, unde, ultima dată, era jurat la emisiunea „Românii au talent”. Vedeta TV a dezvăluit, ulterior, ce are de gând să facă pe viitor: să ofere consultanţă TV.

De asemenea, actorul şi-a găsit şi un proiect născut dintr-o pasiunea de-a sa: fotbalul. Florin Călinescu ar dori să devină şi patron în fotbalul românesc, ţinta lui fiind echipa Poli Timişoara, din oraşul natal.

A fost implicat la Rocar

În trecut, actorul și omul de televiziune a fost implicat serios în fotbalul românesc, fiind aproape de cei de la Rocar.

La Rocar am ajuns pentru că aveam o prietenie bizară. Pentru mine prietenia nu e selectivă. Gheorghe Florea era ospătar pe la Orșova și în tinerețe mi-a dat doi mici și-o bere. Lui i s-a părut că sunt pe cai mari la ProTV… Eu am venit cu drag, dar am zis că nu fac nimic.

Era clar că sunt niște lucruri acolo… Am picat în B mândri, pe teren, pentru că n-am vândut niciun minut. Erau echipe care făceau trei schimbări la pauză, iar prin repriza a doua doi ieșeau că aveau întindere… Cum să demonstrezi asta?”, a comentat Călinescu.

A cerut bani suporterilor

Deși obiectivul este destul de măreț, vedeta este încrezătoare că cei aproximativ 200.000 de suporteri ai bănățenilor vor răspunde apelului făcut de acesta. Pentru început, fanii echipei de fotbal Poli Timișoara au fost invitaţi să cotizeze cu un euro. Actorul Florin Călinescu vrea ca suporterii să cotizeze lunar cu o sumă și să dețină acțiuni în cadrul clubului de fotbal.

Nu trebuie să mă stabilesc aici, am casa mea aici. Ăsta e visul meu. Să mă întorc acasă şi să fac o echipă de fotbal. Una ca FC Barcelona. Să se cheme FC Timişoara. Să mor într-un fotoliu cu rotile, să văd Timişoara câştigând o dată campionatul României. Fără echipă de fotbal, Timişoara e moartă. Îşi fac echipă Clinceni, Mioveni, Voluntari…

Fără echipă de fotbal, Timişoara e moartă. Îşi face echipă Clinceni, Mioveni, Voluntari… Timişoara, care se dă exemplul României, să nu poată face o investiţie, nu pot înţelege. E vorba şi de suporteri. I-am mai întrebat o dată, câţi iubesc echipa în oraşul ăsta.

Mi-au răspuns că sunt şi 200.000. Daţi măi un euro fiecare. Dacă ar pune un euro fiecare, s-ar putea face o echipă. Dar fără orgolii”, a spus actorul Florin Călinescu la Flight Film Festival, eveniment organizat la Iulius Garden din Timişoara.

Ce avere are Florin Călinescu

Actorul a notat în declarația de avere depusă anul trecut, pentru alegerile locale, două terenuri – unul în Argeș, de1,8 Ha și unul în Brașov, de 219 mp. De asemenea, el mai deține și două apartamente în București – unul în Timișoara și o casă de vacanță în Brașov. În plus, are în conturi suma de 62.000 de euro.

Călinescu mai deține un restaurant și o firmă de producție cinematografică video și de programe TV, „Florin Călinescu Media Company Impex SRL”.