Romică Țociu are doi copii: Cătălin, în vârstă de 26 de ani, dar și o fată pe nume Daria, în vârstă de 20 ani. Cătălin este însurat și are doi copii, iar în momentul de față este coechipierul tatălui său în competiția America Express.
Chiar dacă publicul este obișnuit să îi vadaă mereu împreună pe Romică Țociu și Cornel Palade care formează un cuplu pe scenă de mai bine de 30 de ani, de data aceasta Țociu face echipă cu fiul său, după ce a acceptat participarea în show-ul America Express.
Întrebat despre cea mai mare năzbâtie făcută de fiul său, Romica Țociu și-a adus aminte un moment care ar fi putut să îi fie fatal lui Cătalin. Atunci a fost și momentul în care fiul lui „a mâncat pentru prima dată bataie”.
„Atunci a mâncat pentru prima dată bătaie. Îi cumpărasem o bicicletă nouă, eram la mare, aveam un restaurant acolo. Cătalin a plecat să se plimbe cu bicicleta.
La un moment dat, peste ceva timp, îl văd venind cu bodyguard, el avea ghidonul, iar bărbatul acela avea restul de la bicicletă. Problema nu era ca se rupsese bicicleta, problema era că fiul meu, căzuse de pe un dig. A luat-o și atunci, a mai avut el una la școala, bine mai multe…”, a declarat Romica Țociu pentru Spynews.ro