lie Badea Dumitrescu, fiul fostului mare fotbalist Ilie Dumitrescu, a fost depistat drogat la volan. Tânărul a fost prins în trafic sâmbătă dimineață în centrul Capitalei. Toto, căci așa îi zic prietenii, a fost depistat de polițiști la volan după ce a consumat cocaină.
Fostul internaționalIlie Dumitrescua aflat cu stupoare ca băiatul său a fost prins drogat în timp ce își conducea mașina prin București.
Conform primelor informații, se pare căfiul lui Ilie Dumitrescu ar fi consumat cocainăși canabis, iar în urma incidentului din urmăcu o seară, poliția a deschis un dosar penal pe numele său.
Prin urmare, Toto Dumitrescu a fost condus la INML pentru a i se recolta probe biologice. Ulterior, agenții de poliție au întocmit un dosar penal pe numele celebrului actor.
Poliția Românăa emis un comunicat în care anunțăfapta lui Toto Dumitrescu, care va fi anchetat.
„Conducătorul unui autovehicul în vârstăde 22 de ani a fost depistat la intersecția dintre Bd. Pache Protopopescu și Bd. Ferdinand, în timp ce se deplasa pe drumurile publice, aflându-se sub influența substanțelor psihoactive. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DRUG TEST, rezultatul fiind pozitiv pentru consum de douăsubstanțe. Persoana în cauzăa fost condusăla sediul I.N.M.L., unde i-au fost recoltate probe biologice. În acest caz, s-a intocmit dosar penal în conformitate cu prevederile art. 336 alin. 2 din Codul Penal”, se aratăîn comunicatul de presă emis de autoritățile române.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Chiar dacă mulți s-ar fi așteptat să calce pe urmele tatălui său și să ajung fotbalist, fiul lui Ilie Dumitrescu a avut încă de mic înclinații către artă și actorie, motiv pentru care a ales să meargă pe acest drum. Toto a absolvit facultatea deTeatru și Filmla o prestigioasă facultate din Anglia și a avut deja nenumărate roluri în piese de teatru, dar și într-un serial marca HBO România,Hackerville. Fiul lui Ilie Dumitrescu calcă pe urmele mamei sale, un cunoscut manechin al anilor 90, și cochetează cu moda. Înalt, zvelt, cu un chip de înger, Toto a defilat până acum pentru mai mulți creatori de modă consacrați, pe marile podiumuri ale lumii.