Fiul Dianei Șoșoacă are probleme cu legea. Polițiștii l-au prins beat la volan sâmbătă dimineață pe DN 1, în dreptul localității Balotești. Tânărul nu a vrut să oprească la semnalele polițiștilor și a încercat să fugă, dar polițiștii au pornit pe urmele lui. După câteva sute de metri a fost nevoit să oprească mașina pentru că intrase pe un drum închis.
Odată ajuns în mâna polițiștilor, aceștia au descoperit și motivul pentru care nu a vrut să oprească la controlul de rutină. Testat cu aparatul etilotest, s-a descoperit că avea o alcoolemie de 0,23 la mie alcool pur în aerul expirat. Suficient să rămână fără permis pentru o perioadă de patru luni și să plătească o amendă de 1.885 de lei. Polițiștii l-au verificat și cu drugtestul, însă rezultatul a fost negativ. Andrei Georgescu are 20 de ani și se pare că nu este prima dată când rămâne fără drept de conducere.