Fiul Brigittei Sfăt face acuzații grave. Robert Sfăt crede că tatăl său a fost ucis, nu a murit din cauza unei probleme cardiace

Fiul Brigittei Sfăt face acuzații grave. Robert Sfăt crede că tatăl său a fost ucis, nu a murit din cauza unei probleme cardiace

Scandalul dintre Brigitte Pastramă și fiul ei continuă. Robert Sfăt acuză că tatăl lui a fost omorât, iar mama lui și-a însușit întreaga avere pe care lăsăt-o omul de afaceri, în timp ce băiatul a ajuns să locuiască pe la prieteni.

El a povestit ce își aduce aminte din ziua în care omul de afaceri Octavian Sfăt și-a dat ultima suflare, deși avea doar doi ani și jumătate.

„Mama mea îmi spunea despre tatăl meu că o înșela, că ea ar fi trăit multe traume din cauza asta, deși eu, am auzit de la bunica mea și de la toată lumea, omul se ocupa de familie venea mereu acasă. Știu că începuse să aibe probleme cu inima, nu știu din ce cauză. Ea mi-a povestit că m-am uitat în sus înainte să intrăm la el în cameră și eu am început să plâng când am văzut că tușește în halul ală de urât. A venit și mama mea, m-a luat în brațe și l-am găsit împreună că nu mai avea suflu. Nu știu, cine…cum s-a întâmplat, i s-au strecurat niște chestii în băutură și l-am auzit tușind tare și l-am găsit mort”, a decalrat Robert Sfăt pentru XNightShow.

Întrebat dacă crede că tatăl său a fost ucis, Robert Sfăt a mărturisit că, într-adevăr, bănuiește cineva l-a omorât.

Brigitte Pastramă, acuzată de fiul ei că a vândut casa și l-a lăsat să doarmă pe drumuri

Fiul Brigittei Pastramă spune că vedeta a vândut casa pe care tatăl lui o lăsase moștenire, l-a păcălit să semneze, pentru că nu putea vinde fără acordul lui și-a însușit toți banii și l-a lăsat să stea pe afară în nenumărate rânduri.

„Această femeie și-a însușit o casă, în localitatea Dumbrăvița din Timișoara pe care a vândut-o, însă fără semnătura mea nu a putut să o vândă…iar eu am fost de acord, cu semnătura mea să primesc doar 2/3, după care mi s-a adus în față că aș primi doar 1/3 din valoarea aia și nici măcar acei bani nu i-am primit până în ziua de astăzi, în schimb, am fost dat afară cu palme, cu pumin primțși de la ea. Am dormit pe preș de nenumărate ori. Venea surioara mea, mai îmi aducea un sandwich, apă prin poartă, pentru că eu eram închis în fata casei…„, a mai acuzat Robert Sfăt.

Cum a murit primul soț al Brigittein Pastramă, tatăl fiului vedetei

În 2002, la aproape doi ani de la nunta cu Brigitte și cu doar câteva zile înainte de Crăciun, Octavina Sfăt, în vârstă de doar38 de ani, a suferit un atac de cord care i-a fost fatal și a fost găsit mort în casă de soția lui și de fiul lor care nu împlinise 3 ani.

„Acum 14 ani, într o blestemată dimineață de joi, cu cinci zile înainte de Crăciun, am plecat de lângă el doar o jumătate de ora, pentru a-i servi mic-dejunul fiului nostru Robert, atunci în vârstă de nici doi ani. M-am întors oprimista și fericită căci urmă să cumpărăm în dimineața acelei zile bradul, deoarece cu o seară înainte am cumpărat împreună tot felul de globuri și ornamente pentru casă noastră dragă, în care nu ne mutasem nici măcar de un an. Urmă să fie primul nostru Crăciun, în căsuța noastră mult visată, ca o familie fericită, noi trei… aveam chiar și șemineu…. abia așteptam…. Dar, întorcându-mă în camera noastră, l-am găsit foarte liniștit, cu ochii ațintiți spre tavan, parcă cuprins de niște gânduri de care nu mai putea să se rupă…”,a povestit Brigitte despre momnetul în care a rămas văduva.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)