Fiica Roxanei Ciuhulescu a fost externată din spital. Tatăl fetiței nu a vizitat-o: „Sprijin financiar la această operație nu a avut din partea lui”

Fiica Roxanei Ciuhulescu a fost externată din spital. Tatăl fetiței nu a vizitat-o: „Sprijin financiar la această operație nu a avut din partea lui”
Foto: Facebook

Roxana Ciuhulescu a traversat perioade dificile în urma unei intervenții chirurgicale de urgență prin care fiica sa a trecut. Ana a suferit o operație pentru corectarea scoliozei, însă acum starea ei este semnificativ îmbunătățită, iar ea a fost deja externată din spital. În acele momente tensionate, vedeta a resimțit o puternică frică, însă a fost alături de fiica sa în fiecare clipă a acestui proces medical.

Fiica Roxanei Ciuhulescu a fost externată din spital

„Da, aseară ne-au externat din spital iar Ana este din ce în ce mai bine. Acum are dureri foarte mici care le putem asociat cu o febra musculară. Încă e slăbită, dar a dormit aseară ca un prunc, nu a avut probleme cu somnul. Aseară i-am făcut și baie, am spălat-o pe cap. De azi începe și kinetoterapia. Exerciții fizice care vor fi sub îndrumarea unui specialist. Ana a recuperat centimetri în înălțime pierduți prin curbura coloanei”, a declarat Roxana Ciuhulescu, potrivit Click!.

Fostul soț nu și-a vizitat fiica pe patul de spital

„În urma operației, Ana a crescut cu 7 centimetri. Tatăl ei a sunat-o și întrebat-o cum este, cum se simte și cam atât. Sprijin financiar la această operație nu a avut din partea lui. Doar pensie alimentară îi da, în rest niciun leu în plus. Pensie alimentară care nu este nici mare, nici mică.

Silviu, soțul meu, și-a dorit foarte mult o fetiță, așa că Ana a fost o binecuvântare pentru el. Prin urmare, Ana este norocoasa. La spital, la ea, cât a fost internată, a fost vizitată de frații ei: Cezar (5 ani) și Tudor (26 ani), fratele cel mare, care este băiatul lui Silviu din căsătoria anterioara. De asemenea, la spital a mai fost și bunica, mama mea, dar și cele patru bune prietene ale ei, a mai spus Roxana Ciuhulescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:21 - Explozie devastatoare într-un bloc din Ploiești. Un locatar băut a adormit cu aragazul pornit
19:50 - O tânără care umbla dezbrăcată într-un mall din Constanța, dusă la Psihiatrie. Era dezorientată și incoerentă în vorbire
19:45 - Bogdan Peșchir, cunoscut sub numele de Bogpr, rămâne în arest. Decizia este defintivă
19:39 - Cine votează legile în România. Năsui (USR): „Noi am avut, în Comisia de buget-finanțe, multe personaje, inclusiv un domn care a ajuns și ministru și care a avut Bacalaureatul la 39 de ani și a făcut rapid câteva facultăți în trei ani” (VIDEO)
19:35 - Drama care i-a marcat viața. Mihai Stoica, despre momentul în care a aflat că fiica lui are cancer: „Avea metastaze în tot corpul”
18:55 - Răspunsul lui Nicușor Dan, întrebat dacă e posibilă o finală a alegerilor prezidențiale între el și Crin Antonescu (VIDEO)
18:54 - Nicușor Dan respinge afirmațiile Elenei Lasconi: „Niciodată nu i-am cerut să se retragă în favoarea lui Ciucă” (VIDEO)
18:47 - Connect-R și-a cerut scuze public față de Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care cenzurează”
18:37 - Nicușor Dan, despre o eventuală finală Simion-Ponta: “Dacă lucrul ăsta se confirmă peste 2-3 săptămâni, trebuie să avem o discuție. Propunerea este să rămână doar un pro-occidental, care să fie sigur că intră în turul 2” (VIDEO)
18:33 - Nicușor Dan, noi explicații despre NATO și amenințarea rusă ce planează asupra Republicii Moldova. Ce ar face dacă ar fi președintele României (VIDEO)