Fiica lui Cornel Palade, agresată sexual pe stradă: „M-am săturat să îmi țin gura închisă”
Fiica lui Cornel Palade, Ada, s-a mutat în Marea Britanie și nu planifică să se întoarcă acasă, în România. Tânăra nu este convinsă că viitorul ei este legat de Anglia și este supărată pe oamenii din țara în care s-a născut.
Ada Palade a trecut prin clipe teribile
Ada a trăit o experiență neplăcută și a tras concluzii despre românii care locuiesc la Londra. Aceasta a fost dată afară de niște prieteni români stabiliți în Anglia. Ceea ce a făcut-o să se dezamăgească în mentalitatea concetățenilor.
„S-ar putea ca mulți să mă urască pentru ceea ce spun și să mă judece pentru ceea ce sunt, dar am ajuns în punctul în care nu îmi mai pasă ce spun alții.
Am plecat din România în urmă cu aproape 3 ani, mi-am părăsit familia pentru visul meu, gândindu-mă că voi avea prieteni adevărați, care să mă susțină. Credeam că acești oameni cred în mine, mă iubesc, dar se pare că cel mai important lucru era chiria pentru ei…
6 luni după ce m-am întors la Londra, am fost dată afară pe stradă. Apoi am rugat o altă persoană (să mă ajute n.r) și din nou m-am înșelat, am fost dată afară din nou pe străzi fără niciun motiv întemeiat”, a mărturisit fiica lui Cornel Palade pe rețelele de socializare.
Fiica lui Cornel Palade, atac dur la adresa României
Ada Palade nu mai are cuvinte de laudă pentru România. Tânăra susține că țara în care s-a născut este coruptă și nu își vede viitorul aici. Mai mult, fiica comediantului a dezvăluit că a fost abuzată și hărțuită, adăugând că „Prostia și prostituția sunt ridicate în slăvi”.
„Mi-am părăsit familia și țara natală din cauza mentalității, a misoginiei și sexismului și a faptului că nu pot lucra într-un mediu în care prostia și prostituția sunt ridicate în slăvi.
Am plecat pentru că l-am văzut pe tatăl meu fiind disprețuit de oameni cărora le lipsește respectul și moralitatea. Am plecat pentru că am fost supusă abuzului și abuzului sexual în țara mea.
Am muncit pe rupte încă din copilărie pentru ca țara mea să mă trateze ca pe un gunoi atunci când mi s-au întâmplat acele lucruri rele. (..)
Am fost agresată în mijlocul străzii de un șofer nenorocit de autobuz și nimeni nu a făcut nimic, poliția e cumpărată de Guvern.
Mă bucur atât de mult că sunt departe de acel Tărâm al Nimănui. România nu m-a tratat niciodată ca pe copilul ei. Am atât de multe lucruri de spus. M-am săturat să îmi țin gura închisă în legătură cu stilul de viață degradant și corupția care e în România”, a scris fiica lui Cornel Palade, într-o postare pe Facebook.