Fiica Adrianei Iliescu, cea mai bătrână mamă din România, a absolvit liceul. Eliza a dezvăluit ce facultate o atrage „Am decis să urmez modelul mamei”
Eliza Maria Iliescu a absolvit liceul și acum urmează să susțină examenul de Bacalaureat. Fiica Adrianei Iliescu, cea mai bătrână mamă din România, deja știe în ce domeniu vrea să-și construiască cariera, menționează Libertatea.
La 17 ani, Eliza Iliescu este foarte hotărâtă în ce privește viitorul său. Fata a absolvit cu o medie excepțională, dar spune că nu îi place să afileze asta: „Nu-mi place să mă laud cu asta! Așa că nu vă voi spune exact media mea generală. Să zicem că e de peste 9.50!”
În pofida faptului că mama sa a ocupat primele pagini ale ziarelor, fata nu se consideră o vedetă.
„Nu m-am considerat niciodată, așa cum spuneți dumneavoastră, o mică-vedetă. Dimpotrivă am fost și sunt un om normal. Colegii și profesorii mei așa cred că m-au privit. Și eu la fel pe ei, ca pe niște oameni normali. Uneori, însă, am aflat că există și excepții. Nu-mi face nicio plăcere să vorbesc despre asta și vreau ca lumea să mă considere un om normal, așa cum îi văd și eu pe cei din jurul meu”, a mai spus Eliza Iliescu pentru Impact.
„Nu am prea mari emoții”
Emoțiile înainte de examenul de Bacalaureat nu sunt pentru Eliza Iliescu: „M-am pregătit bine pentru acest examen, așa că-l aștept încrezătoare în forțele mele. Nu am prea mari emoții!”, spune tânăra, care este cu gândul la facultate.
Fiica Adrianei Iliescu vrea să urmeze două facultăți în România.
„Nu am luat niciun moment în calcul varianta de a studia în străinătate. Așa că m-am oprit asupra a două variante. Este vorba despre Facultatea de Litere, dar și de cea de Filosofie. Am decis să urmez modelul mamei și cum ea a fost profesoară, asta vreau să fac și eu! Realizez că nu va fi simplu, mai ales că voi încerca să le urmez în paralel, dar îmi doresc să încerc să fac asta! Și să calc pe urmele mamei”
Profesoara de română a devenit mamă la 66 de ani. Acum, Adriana Iliescu are 84 de ani