Feli Donose se mândrește cu fiica sa, Nora Luna, despre care spune că este atrasă de lumea artei de la o vârstă fragedă.
De curând, artista a făcut dezvăluiri despre rolul de mamă singură, mărturisind că fiica sa este o fire înțeleaptă, chiar dacă are fetița are câțiva ani.
La finalul lunii decembrie, Feli Donose a anunțat că nu mai formează un cuplu cu tatăl fiicei sale, Cătălin. De atunci, artista a preferat să nu facă dezvăluiri despre rolul de mamă singură, dar de curând, cântăreața a vorbit despre cum se descurcă în noua ipostază.
Artista a mărturisit că a fost surprinsă atunci când a văzut că fiica sa, care în toamna acestui an va împlini 5 ani, a înțeles că mama sa trebuie să se împartă între viața profesională, dar și cea personală.
„Sunt genul de părinte care știe să spună ferm „Nu”. Nu am crezut că o să fac asta vreodată, dar cred că fac o treabă bună în rolul de mamă și îmi place că Nora Luna e un copil atât de înțelegător și de înțelept încât înțelege împletirea dintre viața personală și profesională, adică deja știe când mă duc la concerte, când mă întorc”, a spus Feli Donose, potrivit Spynews.
Deși are patru ani, se pare că Nora Luna îi calcă pe urme mamei sale. Feli Donose spune că a observat înclinația fiicei sale, atât către muzică, cât și către actorie și că indiferent de domeniul pe care îl va alege, o va susține necondiționat.
Deși are patru ani, se pare că Nora Luna îi calcă pe urme mamei sale. Feli Donose spune că a observat înclinația fiicei sale, atât către muzică, cât și către actorie și că indiferent de domeniul pe care îl va alege, o va susține necondiționat.
„Îi place filmul, îi place muzica și tot ce înseamnă artă, adică îi place tot ce înțelege ea arta până acum (…) O voi sprijini în orice decizie va lua. Cred că ar fi o actriță desăvârșită, pentru că e o manipulatoare și o dulcică și cred că ar fi o actriță de succes”, a mai spus artista.