Jurnaliștii The Sun au analizat comportamentul online al așa numitei Sussex Squad/Echipa Sussex, pe care au acuzat-o de hărțuire virtuală virulentă a Prințesei de Wales.
Campania acestor admiratori ai Ducilor de Sussex, Meghan și Harry, a început prin răspândirea unor teorii ale conspirației incredibile în jurul operației abdominale a lui Kate, susținând că prințesa a fost victima violenței domestice, că se afla în mijlocul unui divorț de Prințul William sau că se ascunde după o operație estetică nereușită.
Chiar și atunci când aceasta a mărturisit într-un clip postat pe Instagram că face chimioterapie ca urmare a depistării cancerului în organism, trolii Sussex, cum au fost numiți de presa britanică, au susținut că videoclipul ei a fost generat de inteligența artificială.
„În spatele unora dintre cele mai incredibile postări se află un grup care folosește hashtag-ul #Sussexsquad și care a făcut afirmații răutăcioase despre Kate, în apărarea eroinei lor, Ducesa de Sussex.
Portavocea lor principală este antreprenorul american în tehnologie Christopher Bouzy, care a apărut și în documentarul Netflix Harry & Meghan, acolo unde a vorbit despre fenomenul de ură online.
Când s-a anunțat, în ianuarie, că prințesa a fost supusă unei intervenții chirurgicale, el a postat un videoclip cu o gimnastă făcând sărituri pe spate, cu subtitrarea Kate Middleton în acest weekend”, se arată în articolul semnat de The Sun.
În plus, pe pagina de Instagram Sussex Squad, membrii furnizează teorii periculoase ale conspirației despre afecțiunea lui Kate, inclusiv acuzații că, de fapt, nu are boala.