Familia Andronic primește o nouă lovitură la Antena 1. Cum vor reacționa Delia și Paul, când află că Martha are cancer (VIDEO)

Foto: Facebook / Adela

Noul sezon al serialului Adela a venit și cu vești proaste pentru familia Andronic. Unul dintre membrii ar putea să fie scos din producția de la Antena 1, având în vedere că suferă de o boală gravă, iar potrivit scenariului, medicii nu i-au mai dat foarte multe șanse de vindecare.

Martha se pare că va duce o nouă luptă, însă de această dată pentru sănătatea ei. Medicii nu i-au mai dat mult de trăit, iar fanii se așteaptă ca personajul să părăsească în curând serialul. Mai multe imagini în galeria foto de AICI!

Familia Andronic, o nouă lovitură în serialul Adela

Martha Andronic, capul familiei de la Snagov a fost diagnosticată cu cancer, tocmai după ce familia se confruntase cu o altă drama, și anume tentativa de omor asupra Adelei.

Martha merge la medic alături de Rodica, iar acolo veștile pe care le primește sunt teribile. Astfel, acțiunea se va complica din ce în ce mai mult, pentru că femeia interpretată de Carmen Ionescu este diagnosticată cu un tip extrem de agresiv de cancer, iar medicul nu îi dă mari speranțe.

Mai mult decât atât, acesta chiar îi spune că nu mai are mult de trăit, motiv pentru care Martha a traversat chiar o criză, la finalul episodului.

Delia și Paul Andronic află că Martha are cancer

Vestea îi va lua prin surprindere pe Paul și pe Delia. Deși Martha a făcut o serie de greșeli la viața ei și niciodată nu a știut să își pună copiii pe primul loc, doar banii și averea, cei doi vor suferi la aflarea noutăților.

Eu credeam că e invincibilă!”, îi va spune Delia lui Paul, după ce află că Martha este bolnavă.

Până și Nuți îi va plânge de inimă și o va vizita în camera ei, atunci când va afla că este pe moarte. „De ce Doamne că nu meritai așa ceva! (…) Cât ți-a mai dat? Trei luni, șase luni?”, o întreabă Nuți.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`