Extrem de emoționată, Mirabela Dauer a izbucnit în plâns la spectacolul dedicat regretatului Dan Spătaru: „A fost prietenul meu de suflet, omul cel mai bun din viața mea”
Mirabela Dauer, în vârstă de 77 de ani, a fost extrem de emoționată la spectacolul dedicat regretatului Dan Spătaru, la 20 de ani de la moartea regretatului artist, de la Casa de Cultură Chiajna.
Dan Spătaru a fost răpus de un infarct pe data de 8 septembrie 2004
La 20 de ani de la decesul marelui artist, la Casa de Cultură Chiajna a fost organizat un spectacol comemorativ din partea Fundației Mirabela Dauer.
Nume mari din lumea artistică au participat la eveniment, precum Irina Loghin, Fuego, Matilda Pascal-Cojocărița, Gheorghe Gheorghiu, dar și soția și fiica lui Dan Spătaru, Dana și Sidoania Spătaru.
De asemenea, o apariție elegantă a fost și Angela Similea. Îmbrăcată într-o cămașă neagră cu buline, pantaloni negri și o pereche de sandale albe, solista ajunsă la vârsta de 78 de ani a stat în primul rând în sală, chiar în fața scenei.
Un moment emoționant a fost cel al Mirabelei Dauer, care a ținut să le mulțumească tuturor celor prezenți, mai ales că, potrivit ei, s-a temut că nu o să vină nimeni, căci „nu știu dacă se mai pune așa preț pe valorile noastre naționale”. Artista a urcat pe scenă, a susținut un discurs emoționant și a început să plângă.
„Nu știu dacă se mai pune așa preț pe valorile noastre naționale
Și mi-am dorit foarte tare să încep cu Dan, care a fost prietenul meu de suflet, omul cel mai bun din viața mea. Altul nu s-a născut și nu se va mai naște ca Dan. Artistul Dan Spătaru… îl cunoașteți, îl știți. El există. Ați auzit prin muzica lui.
Mulțumesc colegilor care au venit. Le mulțumesc din suflet. Știți că, la un moment dat, am crezut că nu o să vină nimeni. Pentru că nu știu dacă se mai pune așa preț pe valorile noastre naționale.
Și mai ales noi, colegii, care avem alte preocupări: să muncim, să trăim, să existăm. Vă mulțumesc din suflet, dragii mei. Ați fost minunați”, a spus emoționată Mirabela Dauer, citată de Click.