Eugenia Șerba, despre modul în care cariera i-a afectat viața personală: „Adusesem traumele personajului acasă, ceea ce nu era bine”. Fiul ei a fost cel care i-a atras atenția

Eugenia Șerba, despre modul în care cariera i-a afectat viața personală: „Adusesem traumele personajului acasă, ceea ce nu era bine”. Fiul ei a fost cel care i-a atras atenția
Foto: Facebook / Eugenia Șerban

Eugenia Șerban este una dintre cele mai cunoscute și apreciate actrițe din România, remarcându-se prin activitatea sa de pe scenă, dar și în televiziune.

Într-un interviu recent, vedeta a vorbit despre anii în care a jucat în telenovele, susținând că a existat o perioadă în care nu mai putea ieși din rolurile pe care le interpreta, lucru care i-a afectat viața privată.

Eugenia Șerban, despre cum a preluat traumele peronajelor pe care le-a interpretat

Eugenia Șerban are o carieră strălucită în actorie și a interpretat mai multe roluri în seriale de televiziune, precum „Iubire ca-n filme”, „Inimă de țigan” sau „La Bloc”. De-a lungul timpului, aceasta a fost prezentă la nenumărate evenimente și festivaluri teatrale și a putut fi urmărită în cadrul mai multor show-uri televizate. Recent, cunoscuta actriță a făcut o serie de dezvăluiri despre cariera sa, susținând că, la un moment dat, viața ei profesională a interferat prea mult cu cea privată.

În vârstă de 53 de ani, actrița a cunoscut o mare popularitate datorită rolului interpretat în telenovela „Inimă de țigan”. Aceasta a jucat rolul Renatei, fata lui Gigi și adevărata mamă a Irinei.

Artista a vorbit despre modul în care cariera sa i-a afectat viața privată. La un moment dat, Eugenia Șerban nu-și mai putea ieși din pielea personajelor pe care le interpreta, chiar fiul ei fiind cel care i-a atras atenția asupra acestui lucru.

„Eu cum am plâns foarte mulți ani în telenovele, la un moment dat s-a spus că sunt actrița care plânge cel mai frumos. Chiar dacă voiam să fac o pauză de la plâns, nu se putea, era ordin. La un moment dat am venit cu traumele personajului acasă. Reușești o zi, două, o lună, un an. Dar deja când intri în al doilea an și faci același ritual, plângi 12 ore pe zi, este mai greu să ieși din personaj, chiar dacă acei kilometri între București și Buftea mă ajutau la început.

Cel care m-a trezit la realitate a fost băiatul meu. Îi spuneam: Mamă, vorbește mai încet! Mamă, să nu trântești ușa!’. La un moment dat, mi-a zis: Știi ceva, eu îmi vreau mama înapoi acasă! Nici nu țip, nici nu trântesc ușa! Nu vezi că ai luat-o razna?’. Și atunci mi-am dat seama că, da, adusesem traumele personajului acasă, ceea ce nu era bine”, a declarat actrița, pentru viva.ro.

„Mi-am jucat cancerul cu 11 ani, înainte să îl am”

De asemenea, actrița a povestit o experiență din perioada în care juca în telenovela „Inimă de țigan”. Aceasta a mărturisit că a avut parte de aprecierea oamenilor cu care se întâlnea, însă, pentru Alin Panc, care intepreta rolul lui Mircea, lucrurile nu au stat la fel.

„La un moment dat, îmi plăcea foarte mult să merg la piață la Bucur Obor, să fac cumpărăturile. Colegul meu, partenerul meu din film, Alin Panc, adică Mircea, și-a luat o casă chiar în spate la Bucur Obor. Avea muncitori în casă, trebuia să le cumpere de mâncare, să le lase și să vină la filmare. După mine strigau toți: Renata, Renata!’.Toată lumea mă iubea în piață. După el dădeau cu roșii, îl înjurau, spuneau: Cum poți să faci așa ceva?”, a adăugat aceasta.

Cu 11 ani înainte de a fi diagnosticată cu cancer, Eugenia Șerban jucase rolul unei femei care avea cancer la sân. Aceasta a mărturisit că lucrurile au stat cu mult diferit în viața reală și le-a oferit un sfat celor care suferă de această boală.

„Mi-am jucat cancerul cu 11 ani, înainte să îl am. Dacă l-aș mai juca, l-aș juca altfel. În realitate, l-am abordat cu totul altfel. În realitate am fost mult mai puternică. L-aș juca cu totul altfel acum, după ce am trecut prin el. Oricine are speranță în ziua de azi, pentru că trebuie să recunoaștem suntem în secolul 21 și există tratament pentru orice boală. Cancerul nu trebuie privit ca o finalitate, există tratament și putem să îl învingem. Dar cel mai bun sfat pe care pot să îl dau femeilor este să se ducă la control”, a conchis actrița.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`