Irina Rimes, una dintre cele mai apreciate, îndrăgite și cunoscute artiste din România, a avut nenumărate schimburi de replici acide cu colegul ei de la Vocea României, Tudor Chirilă. Nu de mult, artista a ales să vorbească despre cum o afectează tachinările pe care le are cu colegul său.
De-a lungul timpului, Irina Rimes s-a făcut remarcată publicului prin intermediul aparițiilor sale la concertele din întreaga țară, prin prezența la diverse emisiuni, dar și prin faptul că face parte din juriul Vocea României.
Artista e reușit să își creeze o comunitate destul de mare pe Instagram, unde este tare apreciată și îndrăgită de susținătorii săi. În prezent, Irina Rimes are peste 830.000 de urmăritori pe aplicația de socializare.
Nu de mult, Irina Rimes a spus că nu este afectată de tachinările dintre ea și Tudor Chirilă, în special pentru că acestea fac parte din spiritul competitiv pe care îl au.
„Mă provoacă mai mult decât mă enervează replicile dintre noi, deci totul e constructiv. Din spiritul competiției, nu punem la suflet aceste replici și uităm amândoi peste cinci minute. Mi-ar plăcea să împart scaunul cu fiecare dintre ei, câte un sezon, pe rând”, a spus Irina Rimes, potrivit Viva.
Irina Rimes trăiește o adevărată poveste de dragoste cu David Coldcher, alături de care vrea să aibă o nuntă specială. Cei doi îndrăgostiți iau în calcul căsătoria și vor să organizeze nu o nuntă, ci trei pentru a marca acest eveniment.
Prima petrecere de nuntă va fi în Franța, țara natală a lui David, și va fi dedicată familiei și prietenilor lor. A doua petrecere va fi organizată în Republica Moldova, țara de origine a Irinei Rimes, iar cea de-a treia petrecere va fi, cel mai probabil, în București, pentru a sărbători alături de prietenii și apropiații din România.