Cosmin și Eliza Natanticu au o poveste nebună și frumoasă de dragoste. Mulți îi îndrăgesc pe cei doi, mai ales după participarea acestora la „Asia Express”, dar puțini știu că între ei există o diferență de vârstă de nouă ani.
Chiar și așa, se pare că acest aspect nu le-a afectat niciodată relația, ba din contră, au demonstrat că dacă există iubire nu contează nimic altceva. Cei doi artiști sunt de zece ani împreună și de cinci ani căsătoriți.
„Să știi că nu am făcut nimic spectaculos pentru că suntem prinși cu munca. Nu am putut călători așa că am ieșit împreună cu finii noștri la un restaurant. Când am împlinit zece ani de relație, adică anul acesta, soțul meu m-a dus într-o vacanță romantică la Praga unde am fost pe un jazz boat (plimbare cu barca – n.r) și ne-am plimbat romantici prin Praga, iar pe 9 septembrie, când am împlinit cinci ani de căsătorie cum am spus nu am făcut nimic special”, a declarat Eliza Natanticu pentru click.ro.
De asemenea, comediantul a vrut să spună public, postând un mesaj însoțit de o imagine alături de Eliza cât de mult își iubește partenera de viață.
„Acum cinci ani împreună și la unison am zis un mare DA! Te iubesc mai mult decât atunci și nu mai puțin decât ieri Eliza Natanticu. Multimim și nașilor care ne-au fost alături mereu și sper să rămână așa până la final Mihai și Cătălina Bobonete”, a scris Cosmin pagina sa de Instagram.
Vezi această postare pe Instagram
„Eu și Cosmin ne dorim un copil, normal, dar nu este după cum vrem noi este după cum vrea Dumnezeu! Noi ne lăsăm în mâna Domnului! Eu zic că El decide, nu noi, dar noi o să mai încercăm în perioada următoare poate – poate cine știe! În Cosmin văd un tătic de nota zece, o latură extraordinară în el în ceea ce privește spiritul patern”, a mai spus Eliza Natanticu recent pentru sursa menționată.
Vezi această postare pe Instagram