Carmen Iohannis, Prima Doamnă a României, a devenit un punct de referință în modă cu fiecare apariție publică. Designerul care se află în spatele ținutelor sale impresionante, Eli Lăslean, a oferit detalii exclusive despre colaborarea sa de lungă durată cu soția președintelui Klaus Iohannis și despre ce se va întâmpla cu hainele purtate de aceasta la evenimente, potrivit Ego.ro.
Recent, Carmen Iohannis a strălucit într-o rochie albastră perfect croită la ceremonia de deschidere a anului școlar la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. Eli Lăslean a dezvăluit că această rochie a fost realizată dintr-un material de bumbac cu elastan, de foarte bună calitate, cu materiale de import, din fibre naturale.
„Prima doamnă a României a fost admirată atât de eleve, cât și de internauții cusurgii, care au apreciat, culoarea ținutei și modelul clasic, adecvat pentru un astfel de eveniment”, a spus Eli Lăslean.
Cu privire la ce se va întâmpla cu ținutele pe care le-a creat pentru Carmen Iohannis, designerul a dezvăluit că le-a colecționat pe toate în cei șapte ani de colaborare. Aceste ținute au fost purtate la diverse evenimente importante, inclusiv în străinătate.
Eli Lăslean a subliniat că aceste rochii sunt piese unice și că nu le vinde. Unele sunt în posesia Primei Doamne, iar altele sunt păstrate de către designer. Cu toate acestea, designerul a menționat că refac adesea același model de rochie pentru clientele care îl doresc, dar numai după ce Carmen Iohannis le poartă pentru prima dată.
„Ținutele le fac din suflet, am o colecție întreagă. Poate că, la un moment dat, voi face o expoziție, mă mai gândesc. Refac însă adesea același model de rochie, pentru clientele care îl doresc, însă doar după ce îl poartă pentru prima dată doamna Carmen Iohannis”, a mai spus creatoarea de modă pentru playtech.ro.
Referindu-se la prețurile pentru creațiile sale, Eli Lăslean a afirmat că acestea nu sunt exagerate și, uneori, sunt chiar mai accesibile decât s-ar aștepta oamenii, având în vedere calitatea materialelor importate. Designerul a subliniat că realizează ținute elegante și frumos lucrate la prețuri normale și accesibile clientelei sale.
„Realizez ținute la prețuri accesibile. Sunt foarte apreciată de clientele mele. Deși fac lucruri elegante, lucrate frumos, uneori clientele au emoții, chiar vin cu gândul că cine știe ce prețuri ar găsi la mine. Dar, sunt prețuri absolut normale, accesibile, unele chiar mici, în raport cu calitatea materialelor”, a dezvăluit Eli Lăslean.