Elena Sinulescu a făcut o serie de mărturisiri cu privire la starea de sănătate a artistului, după ce impresarul acestuia a precizat că Nea Beni ar fi grav bolnav și ar urma să fie operat.
Soția artistului a decis să rupă tăcerea, într-un mesaj postat pe rețele sociale. Elena Sinulescu spune că în spațiul public au apărut informații false cu privire la starea de sănătate a artistului și contrazice afirmațiile făcute de impresarul Ionț Pavel.
Soția artistului spune că a fost internat într-o clinică privată, după ce ar fi fost găsit inconștient. Femeia spune că Benone Sinulescu ar fi fost consultat de un profesor universitar, într-o clinică privată din Timișoara, dar nu a fost internat la acel moment.
„Dragi prieteni, admiratori ai lui Benone Sinulescu,
Având în prim-plan preocuparea pentru starea de sănătate a soțului meu, pe de o parte, dar și dorința acestuia de a expune publicului doar actul artistic și mai puțin problemele de sănătate specifice vârstei, am evitat mediatizarea situației medicale a soțului meu.
Totuși, situația impune câteva precizări:
În urmă cu câteva săptămâni, soțul meu a fost consultat la o clinică de specialitate din Timișoara de către un medic, profesor universitar, a efectuat analize medicale inclusiv computer tomograf și urmează un tratament pentru afecțiunea cronică constatată.
În dimineața zilei de joi 08.07.2021, Benone Sinulescu nu a fost găsit inconștient ci a căzut și nu a dorit să fie internat. Cu toate acestea, locuind singuri la casa din localitatea Barzava, neputând să îl ridic și din dorința de nu fi expus într-o situație nefavorabilă imaginii publice, împreună am stabilit să solicităm o ambulanță de la o clinică privată, în care a fost internat temporar și a continuat tratamentul, beneficiind de condiții medicale de calitate.
În ziua de sâmbătă starea de sănătate s-a înrăutățit și în urma discuției cu un alt medic profesor universitar de la Spitalul Județean Arad, care îi cunoștea afecțiunile, i-a recomandat o reevaluare în cadrul acestui spital.
În acest timp, fostul impresar Ionuț Pavel, fără a mă fi întrebat despre starea soțului meu și fără a ne solicita acordul, a răspândit în presă informații nedocumentate false, defăimătoare privind modul în care familia îl îngrijește pe “Nea Beni”. Se dovedește că Beni pe buna dreptate nu îl considera o persoană din cercul de prieteni și a încetat relațiile profesionale de mai mult timp cu acesta.
Vă mulțumim pentru aprecierile și gândurile bune și să ne rugăm cu toții pentru sănătatea îndrăgitului Benone Sinulescu”, a scris soția lui Benone Sinulescu pe Facebook.
Soția lui Benone Sinulescu îl acuză pe impresarul artisului, după declarațiile pe care le-a făcut în spațiul public și contrazice informațiile potrivit cărora artistul ar fi fost găsit inconștient.
Impresarul Artistului a precizat că Nea Beani se află internat într-o clinică din Timișoara, acolo unde și-ar aștepta sfârșitul.
„Împreună cu mai mulți prieteni ai artistului, doresc să vă aduc la cunoștință faptul că în clipa aceasta Benone Sinulescu se află într-o stare foarte gravă, și se stinge fără un ajutor de specialitate într-o clinică de îngrijiri paleative din localitatea Vladimirescu, de lângă Arad.
Când în sfârșit, aflat într-o stare gravă, a fost dus la unul dintre cei mai buni medici de specialitate din Timișoara, acesta a tras un semnal de alarmă și a spus că Benone Sinulescu trebuia operat urgent din cauza înfundării arterei carotide și care totodată a cerut schimbarea medicației pe care artistul o primea în acel moment.
După schimbarea medicației, starea lui Nea Beni părea că se poate îmbunătății dar nu a fost decât o mică perioadă de tranziție. Deși tensiunea îi crescuse foarte mult (valori ale tensiunii și de 20 cu 10), persoanele din jurul său nu au crezut că se poate întâmpla ceva mai rău, dar s-au înșelat. Nea Beni a fost găsit joi inconștient, căzut în casă”, a explicat fostul impresar, potrivit Playtech.ro.