Elena Merișoreanu are probleme de sănătate după ce a fost diagnosticată, recent, pentru a doua oară cu Covid. Îndrăgita solistă de muzică populară a povestit cu ce simptome se confruntă, deși a terminat tratamentul la domiciliu.
În urmă cu trei săptămâni, Elena Merișoreanu (77 de ani) a fost diagnosticată, pentru a doua oară cu Covid. Îndrăgita solistă de muzică populară a crezut, inițial, că a contactat o simplă răceala, după ce a dat autografe în mijlocul publicului la un festival dintr-o comună din Județul Vaslui.
Cântăreața de muzică populară a ajuns, însă, la spital la doar câteva zile, medicii punându-i diagnosticul de Covid. Pentru că a refuzat internarea în spital, solista a fost tratată de medici la domiciliu, cu perfuzii.
Solista are însă două săptămâni de când se luptă cu virusul, care tot îi mai dă dureri de cap, la propriu. Solista acuză și acum simptome precum respirație greoaie și tuse.
„Am crezut că mor de data asta! Așa de rău mi-a fost! Și acum respir greu, tușesc, dar ce să facem mergem înainte cu răcelile astea.
Nu știu dacă a fost Covid, așa a zis doctora, dar mi-a fost mai rău ca prima dată când am avut, acum trei ani.
Mă și solicită toți în perioada asta să vin ba pe la televiziuni, ba pe la spectacole, dar ce să fac că eu nu pot să-i refuz, așa sunt eu!”, a declarat Elena Merișoreanu, în exclusivitate pentru Click!