Invitată în emisiunea lui Măruță, Elena Chiriac a acceptat provocarea sosurilor picante și a vorbit despre faptul că Emil Rengle i-ar fi făcut avansuri în timpul competiției „Survivor”. Tânăra a răspuns la întrebările formulate de către telespectatori și a fost nevoită să dea explicații cu privire la presupusa sa relație cu Horațiu Cuc de la Noaptea Târziu.
Se pare că între cei doi a existat o relație care ar fi durat puțin timp, însă, în ultima vreme, s-a speculat că s-ar fi reaprins flacăra iubirii și că s-au împăcat, potrivit click.ro.
În ciuda zvonurilor despre împăcare, Elena Chiriac a mărturisit că este vorba despre o simplă glumă pe care oamenii au luat-o în serios.
,,A fost doar o glumiță pe care oamenii au luat-o prea în serios. Anna Lesko a pus mâna pe mine, Cucu n-a făcut-o”, a precizat Elena Chiriac.
Pe de altă parte, tânăra a spus că Emil Rengle i-ar fi făcut avansuri în timpul competiției „Survivor” și ar fi invitat-o să doarmă la el în baracă. Elena Chiriac a acceptat invitația, însă cu o singură condiție.
,,Emil Rengle au fost niște momente când am simțit că s-a dat la mine. M-a invitat să dorm la el în baracă și i-am spus că fac asta doar dacă câștigă un punct pentru mine. A câștigat și am dormit cu el, am vorbit cu el despre pisica mea de la Londra, Casandra”, a declarat Elena Chiriac.
,,Pe cine ai alege dintre Alex Delea, TJ Miles și Ionuț Popa, pentru o relație” a fost întrebarea telespectatorilor de la ,,Sosurile Iuți”. Aceasta a spus că îl preferă pe câștigătorul Alex Delea.
Elena Chiriac este una dintre cele mai faimoase concurente de la Survivor. Cu toate că s-a clasat pe locul doi, tânăra se consideră o adevărată învingătoare. Femeia a primit un un val de hate pe rețelele de socializare. Oamenii i-au reproșat mai multe lucruri, însă vedeta nu a cedat și a continuat să lupte pentru premiul cel mare.
Elena Chiriac a făcut dezvăluiri surprinzătoare. Ex-concurenta de la Survivor a vorbit deschis despre banii câștigați în cadrul celebrului show. Se pare că bruneta va investi o bună parte de bani în dezvoltarea personală.
„Vreau să mobilez apartamentul în care locuiesc, să îmi cumpăr o mașină și să investesc în tot ce înseamnă educația mea, dezvoltare personală pentru că am 20 de ani, o viață înainte și multe de învățat, iar pentru asta banii sunt necesari de cele mai multe ori. Educația nu este gratis în Anglia”, a precizat Elena Chiriac pentru FANATIK.