După 18 ani, Adrian Mutu a spus care a fost, de fapt, motivul divorțului de Alexandra Dinu

Adi Mutu a transferat un mare talent la Rapid. Giuleştenii l-au luat pe protejatul lui Gică Hagi

Adrian Mutu și Alexandra Dinu s-au bucurat de o frumoasă poveste de dragoste. În 2001, cei doi s-au căsătorit, iar în 2003 au divorțat. Din mariajul lor a rezultat un băiat, Mario, în vârstă astăzi de 19 ani.

Recent, fotbalistul a vorbit despre iubirile din viața lui și despre mariajul pe care l-a avut alături de frumoasa actriță.

De ce au divorțat Adrian Mutu și Alexandra Dinu, după trei ani de căsnicie

Adrian Mutu a acceptat să vorbească despre povestea pe care a trăit-o alături de Alexandra Dinu și pe care a numit-o „o iubire fulgerătoare”.

„Briliantul” a precizat și care au fost problemele ce au condus la despărțire. Se pare că amândoi erau foarte tineri pentru o căsnicie, iar în prezent, Adrian Mutu este de părere că la 20 de ani un bărbat trebuie să își trăiască viața din plin.

Ne-am căsătorit relativ repede. A fost, așa, o iubire fulgerătoare, de adolescenți, copii. Uitându-mă acum înapoi, îmi dau seama ce copii eram. Cred că a venit să-mi ia un interviu și așa ne-am cunoscut. Am ținut legătura și restul e istorie. N-am stat prea mult pe gânduri, aveam acea energie a tinereții, pe repede-înainte. A fost o relație scurtă, cred că aproape 3 ani a ținut. Din relație a ieșit acest minunat băiat, de care suntem mândri amândoi.

Uitându-mă înapoi, cred că la acea vârstă un băiat ar trebui să-și trăiască viața. În general, la ce am trăit la viața mea, le spun celor tineri să nu facă ce am făcut eu, ci să învețe.

Nu toată lumea reușește să se ridice, cum am făcut eu. Sfatul meu e să fie precauți, atenți (…) Nu a mers din cauza tinereții.

Eram amândoi prea tineri. Când începi să crești și să te maturizezi idealurile se schimbă, începi să privești din alt unghi și atunci încep neînțelegerile. Noi am pus capăt atunci, pentru că eram foarte tineri, eram plecați în străinătate singuri”, a povestit Adrian Mutu, în podcastul lui Cătălin Măruță.

În ce relație au rămas Adi Mutu și Alexandra Dinu

Briliantul a vorbit și despre relația actuală pe care o are cu fost soție. Mutu a explicat că în prezent au rămas prieteni și sunt mândri de băiatul lor.

Fotbalistul a vorbit extrem de frumos de fosta soție și a recunoscut că îi dorește tot binele din lume.

Acum vorbim, suntem în relații bune, nu avem nicio problemă. Suntem și apropiați de vârstă, ne-am maturizat amândoi. Și Alexandra are viața ei, are o nouă relație, e fericită, e ok, sper și ea să facă pasul a doua oară, cât mai curând.

Spre fericirea ei spun asta, nu știu dacă va mai fi mamă, pentru că nu o văd așa convinsă și are și ea spre 41 de ani acum. Nu știu dacă va mai face copii, întrebați-o pe ea”, a mai povestit fotbalistul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`