Dorian Popa a fost prins, vineri seara, în jurul orei 21.15, în Domnești, în București, în timp ce conducea sub influența substanțelor psihoactive. I s-a efectuat un drugtest, apoi a fost dus la spital pentru recoltarea probelor. În plus, acesta purta doar chiloți.
La drugtest a ieșit pozitiv la consumul de canabis, iar influencerul a rămas fără permis, conform Digi24.
Dorian a spus că a fost la o petrecere unde alte persoane au consumat droguri și el doar a inhalat accidental, explicând motivul pentru care rezultatul a ieșit pozitiv.
El a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice pentru a se stabili cu exactitate dacă a consumat droguri sau nu, dar și ce fel de substanțe.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența substanțelor interzise.
Cu toate acestea, din postările de pe rețelele de socializare pare că Dorian Popa își continuă activitatea fără niciun fel de problemă, dar nu a vorbit în online despre pățanie, scrie Click.