Dorian Popa își închiriază garsoniera. Cât costă cazarea și cum arată locuința (VIDEO)
Dorian Popa și-a scos garsoniera la închiriat în regim hotelier. Aceasta a fost de curând renovată, are 37 de metri pătrați și se află undeva în Sectorul 3 al Capitalei. El a stat în garsonieră o vreme, dar în mai a decis s-o scoată la închiriat. Într-un vlog pe YouTube, el a povestit cum îi merge mica afacere.
Câți bani face Dorian Popa din închirierea garsonierei
Până acum, Dorian Popa a făcut 2.500 de euro din închirierea garsonierei. O noapte de cazare costă 643 de lei.
„Au venit deja 15 clienți, fraților!
E muncă serioasă și legală. Până acum, prin Booking, garsoniera a realizat nici mai mult, nici mai puțin de 2.500 de euro într-o lună și un pic de subînchiriere sau închiriere în regim hotelier.
Calculul nostru de a nu o da în chirie lunară a fost extrem de reușit”, a spus Dorian Popa.
El a vorbit și despre o problemă pe care a avut-o în garsoniera închiriată.
Câți bani face Dorian Popa din YouTube
Anterior, acesta s-a lăudat și cu banii pe care-i face din YouTube, acolo unde are peste două milioane de abonați.
„Fac aproape o casă din vizualizări! O casă nu la preț de vânzare, la preț de construcție, tot e bine! Dacă eram pe monetizarea de afară, nici nu le mai vindeam! Le închiriam, aveam venit pasiv, chiar asta spunea colegul și bunul prieten Dan Negru”, a mărturisit Dorian Popa.