Pe data de 18 iunie 2023, Cornel Țăranu s-a stins din viață. Renumitul compozitor a modelat școala de muzică din Cluj și avea 88 de ani, urmând să împlinească 89 de ani, pe 20 iunie.
Uniunea Compozitorilor Muzicologici din România (UCMR) a transmis, pe 19 iunie, faptul că artistul a murit la Cluj-Napoca. Acesta va rămâne în amintirea românilor pentru realizările și districțiile sale. Printre premiile primite se numără cele acordate e către Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, în anii 1972, 1978, 1981, 1982 și 2001, premiul Ordinul Meritul Cultural, în grad de Ofițer, în 2004 și premiul pentru prima ediție a Premiilor Naționale pentru Arte, la categoria Muzică, pentru opera Oreste-Oedipe, din 2008, conform Cancan.
El a fost asistent și profesor universitar multă vreme, iar din 1990 a ajuns vicepreședinte al UCMR și membru corespondent al Academiei Române, în 1993, dar s-a transformat în titular, din 2012, până la decesul său.
Persoanele, fanii care l-au îndrăgit pe compozitor au lăsat mesaje de apreciere pentru acesta.
„Acad. prof. univ. dr. Cornel Țăranu (20 iunie 1934 – 18 iunie 2023)
Cu tristețe și durere profundă, ne luăm rămas bun de la academicianul, profesorul universitar și compozitorul Cornel Țăranu. Contribuțiile sale în muzica simfonică, de cameră și vocală au străbătut continente, aducându-i faimă internațională. Remarcabilul său talent a fost recunoscut prin distincții prestigioase și premii înalt apreciate. În activitatea sa de dascăl, a format discipoli care au devenit nume importante ale compoziției muzicale. Plecarea sa lasă un gol imens în inimile noastre și în peisajul muzical românesc. Ne vom aminti cu drag de curajul său creativ, de devotamentul pentru artă și de înțelegerea profundă a compoziției muzicale. În onoarea sa, continuăm să promovăm și să susținem valorile pe care le-a iubit atât de mult.
Maestrul Cornel Țăranu va rămâne nemuritor în conștiința noastră prin muzica sa!
Requiescat in pace!
Colectivul Academiei Naționale de Muzică “Gheorghe Dima”, a transmis Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”
„A plecat compozitorul și profesorul Corneș Țăranu, cu doar două zile înainte de a-i spune din nou: La mulți ani, maestre…viața e vis”, a transmis Liana Gota, realizatoare de emisiuni la TVR.
„Alături de Daniela și Cornel Țăranu, prieteni dragi, acum 20 de ani în insula Rodos. Compozitorul Cornel Țăranu s-a stins acum 2 zile, așa încât răsfoiesc albume cu fotografii. Marea grecească era acolo în fundal ca o mângiere care sper să ajungă și acum, până aici”, a spus poeta Ruxandra Cesereanu.