Discuţia secretă a lui Nicolae Ceaușescu cu Arsenie Boca / „Sfântul Ardealului” ar fi știut cum vor sfârși fostul dictator și soția sa
Părintele Arsenie Boca sau „Sfântul Ardealului”, așa cum este cunoscut de creștini, a făcut multe minuni de-a lungul timpului. De asemenea, oamenii îl căutau pentru a le prezice viitorul, iar unul dintre cei care au vrut să afle informații despre ceea ce urmează să se întâmple este chiar Nicolae Ceaușescu. Fostul dictator a ordonat întemnițarea lui, însă înainte și-a dorit să știe când va muri, scrie Cancan.ro.
Arsenie Boca ar fi știut când și în ce circumstanțe vor muri soții Ceaușescu
În anul 2014, Zoe Dăian, nepoata părintelui Arsenie Boca, a acordat un interviu în 2014 în care vorbeşte despre un moment din viața „făcătorului de minuni”.
Potrivit spuselor sale, într-o zi Nicolae Ceaușescu l-a chemat pe Arsenie Boca în fața sa și l-a întrebat cât mai are de trăit, după ce la urechile fostului dictator ajunseseră informații cu privire la miracolele săvârșite de părinte. Răspunsul pe care l-a primit însă, l-a supărat extrem de tare, iar de atunci Ceaușescu nu și-a mai dorit să îl vadă.
Arsenie Boca i-a spus la momentul respectiv lui Nicolae Ceaușescu că atât el, cât și soția lui, Elena Ceaușescu, vor fi uciși într-o zi de mare sărbătoare. Ceea ce s-a și întâmplat, căci pe 25 decembruie 1989, cei doi au fost împușcați de propriul popor.
„Ceauşeştii nu au crezut şi i-au spus maiorului care-l adusese pe preot să-l ia din fața lor şi să nu-l mai vadă niciodată”, a detaliat Zoe Dăian pentru Agerpres.