La 55 de ani, Iuliana Marciuc și-a schimbat stilul de viață și a reușit astfel să slăbească spectaculos. Nu a exclus nimic din alimentație, dar porțiile de mâncare s-au micșorat simțitor. În plus, merge la sală de trei ori pe săptămână și se antrenează câte o oră: „O oră eficientă pentru mine”.
„Nu am alimente la care am renunţat definitiv, doar că pâine nu mai mănânc decât o singură felie pe zi, dimineaţa, iar combinaţii „periculoase” nu mai fac. Dacă mănânc dulciuri, o fac dimineaţa. Din pizza nu iau decât o felie, iar cartofi prăjiţi foarte rar şi niciodată împreună cu friptura”, a susținut Iuliana Marciuc, pentru Unica.
Ea a mai spus că noul stil de viață a ajutat-o să întinerească 8 ani ca vârstă metabolică.
Vedeta a mai zis că merge la sală de trei ori pe săptămână, câte o oră, și se simte bine acolo deoarece „e muzică, sunt antrenori tineri și drăguți”.
„Este extraordinar să poți avea, cel puțin de trei ori pe săptămână, un timp doar pentru tine și recomand asta oricărei femei. Bărbații se iubesc mult mai mult pe ei și așa se face că își și găsesc întotdeauna timp pentru ei, pentru sala de forță, vânătoare, fotbal, bere cu prietenii, pasiuni diferite de la caz la caz. Noi , de ce nu? Am învățat în aceste săptămâni să mă iubesc mai mult și m-au ajutat, culmea, bărbații. Antrenorii de fitness dar și trainerii în nutriție, iar transformarea este totală. Și nu contează neapărat kilogramele pierdute ci starea de spirit, mobilitatea, hidratarea”, a mai afirmat Iuliana Marciuc, pentru Unica.