Dezvăluirile lui Avicii despre problemele sale mintale, publicate post-mortem

Publicat: 31 12. 2021, 14:35
Actualizat: 31 12. 2021, 14:36
Moartea lui Avicii a zguduit showbizul mondial. Foto: Facebook/Avicii.

Moartea lui Avicii a zguduit lumea mondenă. Admiratorii artistului nu au putut să creadă în moartea faimosului DJ. Tânărul a reușit să-și construiască o carieră de succes și se bucura de admirația ascultătorilor. Se pare că Tim Bergling a avut mult de ascuns. Vedeta a decedat la vârsta de 28 de ani.

Avicii, dependent de droguri și alcool

Biografia „Tim – The Official Biography of Avicii” de Måns Mosesson va fi lansată la mijlocul lunii ianuarie. Volumul este menit să dezvăluie mai multe detalii picante din viața vedetei. Acesta va cuprinde și mărturii  din jurnalul intim al DJ-ului.

Citiți și Elton John trebuia să moară din cauza unei glume nevinovate. Ce legătură are Liza Minnelli cu asasinul vedetei

„Mi-e greu să accept că nu mai pot bea niciodată, deşi toţi medicii mei mi-au sugerat să aştept cel puţin un an înainte de a bea o bere”, se arată în textul dezvăluit de The New York Post. „Bineînţeles, nu i-am ascultat pe majoritatea medicilor, i-am ascultat pe cei care mi-au spus că ar fi bine să fiu prudent. Am fost ignorant şi naiv şi făceam turul lumii, blocat în acest turneu fără final – pentru că odată ce ai făcut turul lumii, ghiceşte? O iei de la capăt”, arată un fragment din biografia artistului.

Prea multe dureri

Avicii a recunoscut că a suferit enorm din cauza viciilor săi. DJ-ul a fost dependent de droguri și de alcool. Acesta s-a sinucis în 2018, doborât de probleme de sănătate mintală.

„Aceste zile la spital au fost cele mai puţin anxioase şi stresante din ultimii şase ani, pe cât de deprimant pare, a fost o adevărată vacanţă”, a scris, la un moment dat,  Avicii.

Biografia artistului cuprinde și pagini triste despre trecerea sa printr-un centru de dezintoxicare la Ibiza. Volumul va fi publicat post-mortem, în 18 ianuarie 2022.

„A trebuit să mi se explice într-un mod foarte logic şi foarte practic, astfel încât să înţeleg cu adevărat natura ei şi de ce mă durea atât de mult. De ce simt durere? Acest sentiment este inconfortabil (…) Viitorul Tim va face faţă durerii. Viitorul Tim va gestiona mai bine durerea decât Tim cel din prezent, pentru că există prea multe dureri prezente care sunt mai urgent de tratat”, a mărturisit Avicii în jurnalul său.