Dezvăluiri șocante în cazul decesului actriței Naya Rivera. A fost stabilită cauza morții starului și ce s-a întâmplat în minutele care i-au fost fatale
Dispariției starului din serialul „Glee”, Naya Rivera a șocat întreaga lume. Vedeta a fost găsită după lungi căutări decedată, în Lacul Piru din California. Recent, a ieșit la iveală și rezultatul autopsiei actriței, stabilindu-se cauza decesului.
În urma ei, actrița de la Hollywood a lăsat un băiețel în vârstă de 3 ani. Micuțul o însoțise pe „barca morții” în Lacul Piru, locul în care vedeta a și dispărut la începutul acestei luni. Motivul decesului este în continuare unul halucinant, iar tragedia a adus multă durere atât în sufletul familiei, cât și în rândul colegilor de pe platourile de filmare.
Cauza decesului actriței Naya Rivera
Vedeta plecase într-o plimbare relaxantă cu băiatul ei, dar ziua de 8 iulie i-a fost fatală. Potrivit USA Today, autoritățile americane au publicat cauza decesului actriței, iar câteva minunte au fost suficient ca starul sa plece din lumea celor vi.
Potrivit rezultatului anchetei și a autopsiei, Naya Rivera a murit înnecată într-un accident. Totul s-ar fi petrecut în doar câteva minute, timp ce pare că nu ar fi fost suficient să se salveze. Mai mult decât atât, în urma investigațiilor nu au fost găsite dovezi care să ateste faptul că actrița ar fi consumat alcool sau droguri.
În cursul zilei de 24 iulie, actrița a fost înmormântată în California, iar la înhumare au fost prezenți membrii familiei și prietenii apropiați.
Povestea dramatică a dispariției în Lacul Piru
La data de 8 iulie, autoritățile din California au anunțat că o femeie a dispărut pe lacul Piru, fiind vorba despre starul din Glee, Naya Rivera. Vedeta plecase alături de fiul ei într-o excursie de o zi cu barca, însă din nefericire nu a mai apucat să se întoarcă la mal.
Actrița s-ar fi înecat în apa lacului, imediat după ce a reușit să își pună băiețelul în barcă. Dispariția vedetei a fost sesizată la acel moment după orele prânzului, când cei doi nu au mai adus ambarcațiunea la timp la centrul de închirieri. Mai mult decât atât, martorii de pe apă au declarat că băiețelul rămăsese singur în barcă vreme de câteva ore.
Polițiștii au căutat vreme de cinci zile trupul neînsuflețit al actriței, iar după 24 de ore de încercări, misiunea de salvare s-a transformat într-o misiune de recuperare.
Viața de actriță și de mamă
În 2014, Naya se căsătorea cu actorul Ryan Dorsey, însă povestea lor de iubire avea să se încheie în 2018. Chiar și așa, din urma mariajului nereușit, starul s-a ales cu unul dintre cele mai frumoase daruri ale vietii, un băiețel.
Alături de el era pe Lacul Piru când și-a dat ultima suflare. Prietenii și familia au vorbit întotdeauna frumos despre actrița din Glee, iar unul dintre complimentele pe care le-a primit din partea apropiaților a avut mereu legătură cu stilul de parenting.
Naya Rivera ar fi fost întotdeauna considerată o mamă excepțională, iar viața și cariera ei s-ar fi schimbat în totalitae odată cu venirea pe lume a micuțului Josey. Potrivit People, mai mulți apropiați au numit-o pe actriță „Extrem de delicată și de dulce cu fiul ei”, iar cei mai mulți spun că Naya iubea la propriu să fie mamă, oferindu-i celui mic toată dragostea din lume.