Detalii neștiute despre viața Andreei Bănică. Julia Chelaru: „Eram în trupă și trebuia să fim cumva egale, dar ea era o bombă sexy și voia cumva să iasă în evidență”

Publicat: 01 11. 2021, 13:45

Andreea Bănică este îndrăgită de mii de români pentru talentul și frumusețea extraordinare. Vedeta se bucură de atenția publicului. Mulți o invidiază pentru succesele obținute.

Cum a ajuns la stele

Andreea Bănică a fost dată de gol de o fostă colegă. Julia Chelaru, invitată la emisiunea lui Cătălin Măruță a făcut câteva dezvăluiri despre ex-solista trupei Exotic.

Se pare că cele două soliste nu prea se împacă. Astfel, ca să nu sufere la rubrica „Sosurile iuți”, interpreta a decis să vorbească despre viciile Andreei.

„Prea ambițioasă. Când eram împreună, ea avea această ambiție de a se propulsa, de a fi ea ce trebuie. Eram în trupă și trebuia să fim cumva egale, dar ea era o bombă sexy și voia cumva să iasă în evidență. Puțină vanitate. Ușor individualistă. Individualism ca ușor egoism. Și uneori tăioasă la limbă, la vorbă. Puțin sarcasm, puțin venin”, a spus Julia Chelaru la Pro Tv.

Gesturi neașteptate de la admiratorii trupei Exotic

După ce a înțeles că rostit vorbe grele, Julia Chelaru a decis să adauge că toate defectele Andreei sunt și calitățile ei.

Tot la Măruță, solista a dezvăluit și câteva detalii din viața personală. Aceasta a remarcat că a fost curtată de Adrian Mutu, însă, nu a vrut să aibă relații cu fotbalistul.

„Mi-a aflat numărul de telefon și m-a invitat în oraș. Nu știu dacă eram într-o relație sau nu, dar, nu știu de ce, îmi era frică de fotbaliști, aveam o frică, ceva, o chestie ancestrală”, a mai spus Julia Chelaru la Pro Tv.