Despărțirea Lideiei Buble de Răzvan Simion, prevăzută de către Carmen Harra. ”Pe ea o văd într-o altă relație”
Carmen Harra a știut de la bun început că relația de dragoste dintre Lidia Boble și Răzvan Simion nu va dura foarte mult. Aceasta a analizat din punct de vedere numerologic relația dintre Lidia Buble și Răzvan Simion, chiar la începutul ei. Încă de atunci, Carmen Harra a spus că între ei este ”un foc de paie”, care se va stinge încet.
Relația celor doi a fost sortită eșecului
”Numerologic, nu văd nimic serios între ei, e doar un foc de paie. Relația asta e pasageră și nu duce la nimic de durată. Ea e foarte independentă, pretențioasă, chiar dificilă, are interese materiale foarte clare. Ea urmărește ceva în relația asta, el, în schimb, e implicat emoțional. Sunt prea multe diferențe între ei, n-au o relație de suflete-pereche și nu sunt compatibili. El vine cu intenții mai bune în relație decât are ea și e mai implicat. El vrea să o ajute. Dar relația lor nu are șanse. Pentru că el e interesat de ea mai mult decât e ea interesată de el. Nu există un echilibru al interesului și al intențiilor. Plus că pe ea o văd într-o altă relație în viitor. De asta, el ar face mai bine să se trezească și să-și vadă de treabă, să nu se grăbească să distrugă ceva ce a clădit 15 ani, mai ales că sunt copii la mijloc”, a spus Carmen Harra,când relația dintre Răzvan Simion și Lidia Buble era la început, adică în urmă cu 5 ani.
Răzvan Simion a afirmat că s-a despărțit de Lidia Buble
Răzvan Simion a postat, duminică seara, o fotografie și un mesaj pe pagina lui de Instagram, prin care a confirmat despărțirea, iar această veste a fost un șoc pentru întreaga lume mass-media, în condițiile în care muți se așteptau să aibă loc o nuntă. Fotografia a stârnit numeroase reacții în rândul internauților, scrie WOWbiz.ro.
Prezentatorul tv pare că a regretat apoi mesajul postat pe rețelele de socializare. După ce a șters anumite pasaje din descriere, Răzvan Simion a decis să șteargă fotografia de tot de pe contul său.
Pasajul pe care l-a șters este: ”Astăzi, Lidia nu mai e fericită lângă mine. Îi cer iertare pentru că la un moment dat am devenit insuficient. Și mă iert pe mine pentru că nu am avut ce să ofer când, poate, ar fi fost multe de oferit.
De mâine vreau să o văd pe Lidia fericită, vreau să îi sclipească ochii din nou în razele soarelui, așa că îi redau libertatea. Plecăm amândoi într-o călătorie a regăsirii de sine. Dar separat. Suntem în continuare o echipă și construim proiecte muzicale. Și în rest, doi foști iubiți, actuali foarte buni prieteni”.
Piesele de succes ale Lidiei Buble
Deși era pasionată de muzică, artista și-a început cariera muzicală după vârsta de 20 de ani, în București, după ce în copilărie a cântat în corul bisericii.
Talentul Lidiei Buble a fost descoperit și promovat de Adrian Sînă. Cei doi au lansat piesa ‘Noi simțim la fel’, care a intrat în toate topurile muzicale din România. În același an, Lidia Buble a lansat și piesa ‘Kamelia’, un alt hit pe piața muzicală de la noi.
Cel de-al doilea single al Lidiei se numește Inima nu știe’ și a fost lansat la începutul anului 2015.
Printre piesele Lidiei Buble, care au cunoscut, pe rând, succesul în rândul fanilor, se numără: Noi simțim la fel (feat. Adi Sînă), Kamelia, Le-am spus și fetelor, Inima nu știe, Mă cerți, Mi-e bine, Eu voi fi, Secrete, Sub apă, Cămașa.