Denise Rifai a vorbit despre viața ei amoroasă: „Există un bărbat în viața mea”

Publicat: 24 01. 2022, 14:19
Actualizat: 28 01. 2022, 15:52
Denise Rifai a dezvăluit de ce se îmbracă mereu în negru: „Cred că rămâi mult mai ușor în mintea cuiva”. Sursa Foto: Instagram/@denise.rifai

Discretă din fire, Denise Rifai a dezvăluit puține detalii despre viața ei personală, mai ales când vine vorba de planul sentimental.

Datorită emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, aceasta a devenit cunoscută de întreaga țară. Talk show-ul românesc se desfășoară sub forma unui interviu luat personalităților din diverse domenii. Unele întrebări sunt incomode și pun în dificultate invitații.

Prezentatoarea a povestit despre relația cu un bărbat pe care l-a iubit enorm, dar care s-a încheiat. Aceasta mărturisește că experiența a învățat-o multe lecții și că a determinat-o să fie mai puternică.

Cum arată bărbatul ideal în viziunea lui Denise Rifai

Întrebată despre caracteristicile bărbatului ideal, Denise Rifai a mărturisit că acesta trebuie să fie sigur pe sine, inteligent și s-o completeze atunci când ea nu mai are „răspunsuri”.

Bărbatul din viața mea, ca să poată să fie bărbatul din viața mea, trebuie să-mi dea siguranță. Trebuie să mă simt în siguranță lângă el. Trebuie să fie foarte inteligent. Să aibă răspunsuri unde ale mele nu mai există”, a declarat prezentatoarea TV.

Jurnalista le-a mulțumit tuturor celor care au trecut prin viața ei, fiindcă datorită lor a devenit omul care este astăzi.

„Există un bărbat în viața mea”

Denise Rifai a mărturisit că, în momentul de față, există un bărbat în viața ei și că iubește. Aceasta nu i-a dezvăluit numele.

„Există, normal, un bărbat în viața mea. Trebuie să existe. Iubesc”, a spus jurnalista.