Decizia pe care a luat-o Cleopatra Stratan în ceea ce privește apariția unui copil. Cum a reacționat Edward Sanda. „El este conștient”
:format(webp):quality(80)/http://www.b1tv.ro/wp-content/uploads/2023/12/imagine_2023-12-13_155518756.png)
Cleopatra Stratan și Edward Sanda trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Recent, invitată fiind la un podcast, cântăreața a vorbit despre planurile lor de viitori și despre momentul în care vor deveni părinți. Tânăra artistă a mărturisit că își dorește un copil, însă, după discuții cu soțul ei, au decis să mai aștepte.
Cleopatra Stratan și Edward Sanda formează unul dintre cele mai apreciate cupluri din România. Povestea lor de dragoste a început în 2014, la un concert, și a fost marcată de numeroase momente frumoase, printre care se numără logodna și nunta din 2021, relatează Libertatea.
„Dorim să mai facem lucruri ca să fim liniștiți în postura de părinți”
Recent, Cleopatra Stratan (22 de ani) a fost invitată la podcastul moderat de Ilinca Vandici, unde a vorbit deschis despre viața de cuplu și despre dorința de a deveni mamă. Artista a mărturisit că atât ea, cât și partenerul ei, își doresc un copil, dar au luat decizia de a mai aștepta o perioadă. Cântăreața a mai spus și că Edward Sanda este cel care se simte mai pregătit și se vizualizează mai des în postura de tată decât o face ea, în postura de mamă.
„Da. Ne dorim copii, dar mai așteptăm puțin. Fiind mai mare și bărbat, el sigur că își dorește poate un pic mai mult decât mine, se vede cred că mai des decât mă văd eu ca mamă. Am vorbit despre asta și el este conștient, știe și îmi respectă decizia de a mai aștepta. Suntem amândoi tineri, mai avem multe de făcut și dorim să mai facem lucruri ca să fim liniștiți în postura de părinți. Îmi plac copiii”, a spus Cleopatra Stratan la podcastul Ilincăi Vandici.