„De la furie, la umor” – ce ironie a făcut Shakira la adresa lui Gerard Pique, după ce a văzut pozele de la nuntă

Publicat: 26 08. 2022, 14:18
Foto: Twitter

După ce a oficializat despărțirea de Shakira, Gerard Pique nu se ferește să se afișeze în public cu noua sa iubită, Clara Chia Marti. Fotbalistul FC Barcelona și acest student în vârstă de 23 de ani și-au arătat dragostea în devenire la un festival din Girona.

Cântăreața columbiană l-a „trollat” pe fostul său partener, după apariția imaginilor cu el și Clara Chia Marti la o nuntă, scrie presa internațională.

Cum l-a „trollat” Shakira pe Gerard Pique

„De la furie, la umor” au titrat belgienii de la dhnet.be, după ce au văzut-o pe Shakira. Artista a apărut, la volanul mașinii sale, cu o șapcă pe care era scris „Lucky in love”, o ironie fină la adresa lui Gerard Pique. Imaginile au devenit rapid virale.

„La câteva zile după apariția pozelor cu Gerard Pique și Clara Chia Marti, Shakira pare mai liniștită și chiar a avut puterea să-l ‘înțepe’ pe fostul său partener, cu un mesaj plin de umor”, scrie sursa.

Gerard Pique nu se mai ascunde

Recent, Gerard Pique și Clara Chia au participat la o nuntă, în regiunea Costa Brava din Catalonia. Potrivit publicației Hola, Pique și Clara Chia au participat la nunta unui prieten bun al fotbalistului Barcelonei.

Clara Chia a purtat o rochie lungă, cu dungi multicolore. Gerard Pique s-a îmbrăcat în costum și a purtat pantofi.

Cei doi s-au ținut de mână și nu au părut deranjați de prezența unor paparazzi, în drumul către locul care a găzduit petrecerea de nuntă.