De ce a renunțat Anca Pandrea la doliu și la pozele cu Iurie din piept. „Mi s-a spus: de aceea vă îmbolnăviți atât de repede”

Publicat: 13 06. 2023, 12:02
Sursa Foto: Captură Video

Anca Pandrea a renunțat la doliu și la pozele lui Iurie Darie pe care le purta în piept de mai bine de zece ani de la moartea soțului ei. Artista a povestit că nu este bine să mai poarte imaginile cu soțul ei.

De ce a renunțat la doliu

Actrița a ajuns la concluzia că obiceiurile sale de a-l onora pe regretatul ei soț nu îi făceau bine. Două persoane au reușit să o convingă să nu mai poarte doliu și nici pozele cu Iurie, conform Viva.
„M-au convins două persoane să nu mai port fotografia lui Iura, să nu o mai port, să nu mai port tot timpul negru, pentru că Iura este, oricum, lângă mine. Și îl chinui în primul rând pe el. Chiar așa mi-au spus: ‘Îl chinuiți pe domnul Darie. Pentru că domnul Darie este la graniță, la hotar. Nu poate să treacă nici la îngeri, dar nu poate să vină nici aici, pentru că nu mai are corp. Și, deci, îl chinuiți. Și atunci, el stă pe umerii dvs. De aceea, vă îmbolnăviți atât de repede. Este bine să vă reinventați. Sunteți actrița Anca Pandrea’. Așa mi s-a spus, iar eu am înțeles”, a transmis actrița.

Ea a mai observat că după ce a renunțat la doliu lumea o recunoștea ca fiind Anca Pandrea nu soția lui Irie Darie. Aceasta a mai primit și complimente care i-au mai adus câte un zâmbet pe față.
„Am oprit la un magazin, într-o zi. Și m-a oprit o doamnă. Și mi-a spus: ‘Doamna Anca Pandrea, vreau să vă spun că sunteți la fel de frumoasă. Sunteți minunată. Iar eu ce să-i spun, că sunt ca mărul ăla frumos pe dinafară, dar găunos pe dinăuntru”, a spus Anca Pandrea.

Vrea să poarte haine colorate, dar nu îi mai vin

Artista a declarat că a renunțat la pozele cu Iurie în urmă cu trei săptămâni, iar pentru că a fost convinsă să nu mai poarte haine negre, a spus că a încercat să se îmbrace colorat, dar acele haine nu o mai încap.
„Am renunțat și la doliu și ar trebui să mă îmbrac mai colorat. Dar e greu, pentru că nu mai am alte haine, în afară de cele negre. Iar cele pe care le mai am, colorate, nu mă mai încap”, a dezvăluit Anca Pandrea.