De ce a plecat Simona Gherghe de la Acces Direct. A recunoscut prin ce a trecut

Publicat: 12 09. 2024, 22:57
Sursa: Facebook/Mireasă

Simona Gherghe a prezentat mulți ani emisiunea Acces Direct până când a preluat-o Mirela Vaida. Dar, prezentatoarea TV nu a vorbit niciodată despre motivele care au determinat-o să plece, dar, acum, după multă vreme, a avut curaj să povestească experiența prin care a trecut.

De ce a plecat de la Acces Direct

Simona Gherghe a prezentat emisiunea timp de 8 ani, dar la un moment dat a decis să plece pentru că nu se mai regăsea acolo. Toate cazurile prezentate o copleșeau și a vrut o schimbare, scrie Cancan.

Dar, planurile ei nu s-au potrivit cu cele ale managerilor și a plecat de la Acces Direct, fiind înlocuită de Mirela Vaida.

„N-am mai putut să duc tot ce era acolo, toate cazurile acelea, toate poveștile acelea prin care am trecut în cei 8 ani în care am fost acolo. Am trecut prin niște perioade foarte grele, hate masiv pentru niște situații care n-au ținut de mine. Din partea publicului (n.r am primit hate) și cu niște lucruri pe care mi-a fost greu să le gestionez, ele s-au adunat.

Și de aici o dată, de două ori, de cincizeci de ori…iar la un moment dat când am spus că vreau să schimb lucrurile, că rămân pe slotul acela, dar haideți să facem altceva. Ei au crezut că proiectul poate să continue, drept dovadă continuă și acum. Ei sunt manageri, au procedat cum trebuie să procedeze. Doar că eu n-am mai putut să fac lucrurile acelea”, a ținut să spună Simona Gherghe, în podcastul lui Teo Trandafir.

Mirela Vaida i-a ținut locul Simonei Gherghe

Dar, Mirela Vaida îi mai ține locul și acum la emisiunea Mireasa, când ea este plecată în concediu.

„Îi mulţumesc Mirelei că a revenit cu tot sufletul în cadrul proiectului Mireasa. Momentan, mă aflu în vacanţă alături de familie, dar luni voi intra pe AntenaPLAY să cunosc şi eu, chiar şi de la distanţă, noii concurenţi. După cum vă spuneam şi în marea finală a sezonului trecut, sezonul al zecelea se anunţă a fi unul presărat cu foarte, foarte multe surprize şi noutăţi în casa Mireasa, pe care vă invit să le descoperiţi luni, de la 14.00, în direct, la Antenă.

Cât despre mine, profit de pauză ca să-mi încarc bateriile şi să fiu alături de familia mea, în această vacanţă de vară. Ana şi Vlad au nevoie de noi şi vrem să ne bucurăm de momentele acestea de conectare şi de fiecare zi în care suntem împreună. Din inima familiei îmi adun energia, ca apoi să mă întorc în casa Mireasa, alături de noii concurenţi. Ne revedem, aşadar, peste doar câteva săptămâni. Vă îmbrăţişez cu dor!”, spunea Simona Gherghe.