Daniel Radcliffe a dezvăluit care este personajul din „Harry Potter” alături de care s-ar autoizola. „Când lucrurile nu merg bine, este persoana potrivită pe care s-o ai lângă tine” (VIDEO)
Celebrul actor Daniel Radcliffe, care l-a interpretat pe Harry Potter, a dezvăluit în cadrul unui interviu care ar fi personajul din seria cu același nume alături de care ar practica distanțarea socială. Actorul a fost nevoit să aleagă între trei persoanej care i-au fost alături micului vrăjitor în celebra serie. După care, dacă tot i-a făcut pe fani să devină melancolici și, posibil, să revadă filmele după aceste mărturisiri, Daniel Radcliffe a fost nevoit să spună de câte ori a citit cărțile.
Personajul alături de care s-ar autoizola Daniel Radcliffe
Daniel Radcliffe a răspuns unei serii de întrebări distractive primite sub formă de text. În acest context, actorul ne-a adus aminte de celebrele filme cu Harry Potter încă de la începutul interviului. Acesta a început prin a spune care este personajul din Harry Potter cu care ar vrea să practice împreună distanțarea socială.
„Cu cine aș vrea să mă izolez: Hermione, Ron sau Hagrid?”, a început Daniel Radcliffe. „Îl voi alege pe Hagrid. Atunci când lucrurile nu merg bine, el este o persoana potrivită pe care s-o ai lângă tine”.
Daniel Radcliffe a dezvăluit care este personajul din „Harry Potter” alături de care s-ar autoizola
Mergând mai departe, fostul vrăjitor și-a testat cunoștințele despre vrajă și s-a gândit la ce vrajă de-ale lui Harry Potter ar apela în această perioadă de izolare. După ce s-a gândit cu grijă, acesta a răspuns: „Presupun că ar fi un fel de vrajă de teleportare care să te ducă de aici în alt loc din afară, dar să te păstreze izolat în același timp”.
Tot în acest context, Daniel Radcliffe a dezvăluit de câte ori a citit cărțile din seria Harry Potter.
„Probabil, cred că am citit fiecare carte de câte două ori”, a mărturisit actorul.
Daniel Radcliffe, dependent de alcool din cauza lui Harry Potter
Daniel Radcliffe a devenit un dependent de alcool din cauza personajului care l-a făcut celebru, Harry Potter.
„Dacă ieșeam în oraș să beau și mă îmbătam, îmi dădeam seama că atrăgeam foarte mult atenția pentru că nu eram doar un puști care bea, era Harry Potter care consuma alcool într-un bar”, a declarat actorul în timpul unui interviu acordat pentru BBC Radio.
Actorul era confuz în mod special pentru că nu știa ce fa face după ce etapa „Harry Potter” se va sfârși.
„Problema este că atunci când îmi dădeam seama că toată lumea mă privea pentru că eram foarte beat, singura soluție care îmi venea în minte era să beau și mai mult ca să văd dacă puteam să uit că lumea mă privea. Multe dintre aceste probleme cu băutura au apărut când se apropiau fimările pentru ultimele filme al lui Potter. La fel și atunci când am terminat să le fac pentru că eram panicat fiindcă nu știam ce se va întâmpla cu viața mea după această etapă. Nu mă simțeam foarte în largul meu cu persoana care eram atunci când eram treaz”, a mărturisit Daniel Radcliffe.
În cele din urmă, acesta a depășit dependența de alcool cu ajutorul familiei și al prietenilor.
„Au fost părinții și colegii mei de distribuție.Mi-au oferit o perspectivă suficientă asupra vieții mele și m-au ajutat în momente cheie să-mi înving dependența”, a afirmat actorul.