Daniel Radcliffe, actorul care a interpretat rolul lui Harry Potter, a împlinit vârsta de 31 de ani pe data de 23 iulie, iar din anul 2011, când a avut premiera ultimul film din seria Harry Potter – Harry Potter și Talismanele Morții II – actorul pare neschimbat. Daniel Radcliffe a cunoscut faima încă de la vârsta de 11 ani. Mai exact, din momentul în care a primit rolul celebrului vrăjitor.
Daniel Radcliffe a primit rolul lui Harry Potter pe când avea doar 11 ani, iar după lansarea primului film – Harry Potter și Piatra Filozofală -, în anul 2001, viața actorului nu a mai fost deloc la fel.
Acesta a povestit că se simte mândru să știe că reprezintă o parte importantă din copilăria multora și că se simte norocos să fie actor.
„Cred că actorilor le place să se plângă des. Cred că uităm cât de norocoși suntem să avem acest job.”, mărturisea actorul, cu un an în urmă, potrivit Daily Mail.
„Mi se întâmplă uneori ca atunci când cunosc copii acum și părinții lor îi aduc la mine și zic «el e Harry Potter» și copiii zic «nu, nu e». (…) E foarte ciudat, dar în același timp minunat atunci când vine cineva la ține și îți spune «ai fost o parte foarte importantă a copilăriei mele»”, a mai afirmat Daniel Radcliffe.
Succesul lui Daniel Radcliffe nu s-a oprit aici. După terminarea filmărilor, acesta a primit numeroase oferte. Printre cele mai bune filme ale actorului se numără „Swiss Army Man”, „Kill your darlings”, „Horns”, „Imperium” sau „Escape from Pretoria”.
Numele lui Daniel Radcliffe va fi mereu asociat cu cel al lui Harry Potter, vrăjitorul din celebra serie cu același nume. Datorită acestor filme, actorul a devenit cunoscut, chiar dacă la un moment dat s-a simțit pierdut și nu știa ce va face cu viața lui după ce se vor termina filmările definitiv. Cumva, știa că oamenii, atunci când se uită la el, îl văd pe Harry Potter, nu pe Daniel Radcliffe.
„Dacă ieșeam în oraș să beau și mă îmbătam, îmi dădeam seama că atrăgeam foarte mult atenția pentru că nu eram doar un puști care bea, era Harry Potter care consuma alcool într-un bar. (…) Multe dintre aceste probleme cu băutura au apărut când se apropiau fimările pentru ultimele filme al lui Potter. La fel și atunci când am terminat să le fac pentru că eram panicat fiindcă nu știam ce se va întâmpla cu viața mea după această etapă”, a declarat actorul în timpul unui interviu acordat pentru BBC Radio.
Acesta a reușit să treacă, cu ajutorul familiei și prietenilor, peste momentele grele cauzate de acest aspect și putem admite că s-a descurcat foarte bine și după ce perioada „Harry Potter” a luat sfârșit, actorul primind roluri și în alte filme, cum ar fi „Guns Akimbo”, „The Woman in Black” sau „Victor Frankenstein”.
„În cazul meu, au fost părinții și colegii mei de distribuție. Mi-au oferit o perspectivă suficientă asupra vieții mele și m-au ajutat în momente cheie să-mi înving dependența”, a afirmat acesta.