Toată lumea știe că Daniel Buzdugan are o căsnicie frumoasă și că se iubește cu partenera lui de viață de 22 de ani, însă nu și cum s-au cunoscut, de fapt.
Ei bine, mulți ar spune că întâmplător, însă Destinul i-a vrut împreună. A fost dragoste la prima vedere, iar de atunci au rămas împreună și în prezent formează o familie superbă, cu doi copii.
Daniel Buzdugan a povestit pe larg cum a început, de fapt, povestea de dragoste dintre el și soția sa. Totul a început în urmă cu 22 de ani, atunci când el era jurnalist și nu om de radio, astfel că mergea foarte des pe teren pentru a colecta materiale și interviuri. Într-o bună zi însă, a întâlnit-o pe Monica și nu a putut să nu-i ceară părere pentru un sondaj și totodată numărul de telefon, sub pretextul unor eventuale „completări’.
„În cazul meu, mi-am cunoscut actuala soție pe când îmi făceam meseria de jurnalist, pe străzile Iașiului. Trebuia să concep un sondaj, pe nu știu ce chestiune, și umblam cu microfonul după mine prin oraș. Așa am cunoscut-o pe Monica, actuala mea soție. Pentru mine a fost ceva asemănător cu dragostea la prima vedere! I-am spus că pentru fiecare voce înregistrată avem nevoie și de un număr de contact. Căci, cine știe, poate mai avem nevoie de completări. Mie-mi stătea însă gândul la cu totul altceva. Dar, fata m-a crezut!”, a declarat Daniel Buzdugan, potrivit Viva!.
Au un mariaj de 20 de ani, în care au trecut și prin bune și prin rele, astfel că s-au cunoscut atât de bine încât știu cum să acționeze, dar și când.
„Pentru mine, cei 20 de ani de mariaj au trecut ca o normalitate absolută. În fiecare zi o iau de la capăt. Nu stau pe marginea drumului să încerc să privesc în urmă, cum a fost. Probabil că asta e cheia succesului. Și, desigur, partenerul de lângă tine. Monica m-a cucerit prin spontaneitatea ei, în primul rând!. La radio, nu poți să minți lumea. Fiindcă omul te simte! Nu poți transmite căldură, dacă nu ai parte de așa ceva! Nu poți vorbi despre dragoste, dacă ești supărat, frustrat și ai o serie de probleme la tine acasă. Toate astea se vor resimți într-un fel sau altul și în timpul emisiunii tale. Așa că dacă fac bine ce fac, de atâta vreme, e și datorită soției mele”, a spus Daniel Buzdugan, explicând că este un bărbat fericit.
Daniel Buzdugan se declară cu adevărat un bărbat împlinit și fericit. Are o soție minunată, doi copii adorabili și o carieră de mare succes. Este tot ceea ce și-a dorit, astfel că, așa cum este mereu cu glumele la el, nu a putut să nu povestească și o întâmplare amuzantă alături de partenera sa de viață.
„Soția mea e medic stomatolog. Știe asta multă lume, dar nu am simțit niciodată nevoia să o ajut, în vreun fel, să-i fac reclamă. Și am să vă explic și de ce! Într-o vreme, mă chinuia o măsea de minte. Am fost la un medic ieșean, înalt de vreo doi metri, ca să mi-o scoată. M-a ținut omul acela pe scaun, câteva ore, fără folos. În cele din urmă, am apelat la ajutorul soției. Mi-era o frică, de nu vă spun, că voi păți același lucru. Că o să mă chinuie acolo, ca și la fostul cabinet. Că o să tragă de dinte, fără niciun folos. Am luat loc pe scaun și după nici cinci secunde am auzit-o pe Monica spunându-mi concis că s-a rezolvat problema. Nu era o chestiune de forță, de putere, ci de tehnică. Și de mână fină!”, a conchis Daniel Buzdugan.