Dani Oțil a mărturisit, marți, că a plecat nemulțumit de la nunta lui Răzvan Simion cu Daliana Răducan, eveniment care a avut loc în acest weekend.
Mai exact, Dani i-a mărturisit prietenului său că nu a fost mulțumit de meniul oferit la nuntă. Acesta a precizat că și-ar fi dorit pâine la anumite preparate, iar Răzvan i-a spus că ar fi putut să ceară, chiar dacă nu i s-a adus la masă, scrie Fanatik.
„Zi, Dănuț, nu mai ține în tine. La ce ai fi vrut pâine? Aveai pâinica aia acolo. Puteai să ceri, știi că nu se pune pe masă”, i-a transmis Răzvan Simion.
Amintim că, prezentatorul de la Antena 1 a dat-o de gol pe soția sa cu privire la o tradiție pe care nu a respectat-o la nuntă.
Mireasa a ales să poarte o rochie de mireasă elegantă și un buchet simplu, dar rafinat, format din cale. Cu toate acestea, spre surprinderea invitaților, ea a decis să nu arunce buchetul la finalul nunții, contrar tradiției care spune că cea care prinde buchetul va fi următoarea mireasă.
Răzvan Simion a explicat în emisiunea sa de la Antena 1 motivul din spatele acestei decizii. „La noi a fost mai simplu, că singura care s-ar fi putut califica era fiica mea și am decis să nu facem. Doamnele erau însurate, ba chiar cu soții din dotare”, a dezvăluit Răzvan Simion, în cadrul emisiunii pe care o prezintă.