Fiind unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune, Dan Negru a reușit să-și câștige simpatia publicului larg și prin intermediul activității sale de pe social media.
Prezentatorul TV postează foarte des pe conturile personale, în general numeroase mesaje, cele mai multe dintre ele fiind revoltătoare, la aresa unor lucruri sau a unor persoane care îl scot din sărite.
În rumă cu ceva timp, Dan Negru a postat pe rețelele de socializare un mesaj prin care a criticat aspru autoritățile locale. Acum, se pare că altcineva a intrat în vizorul lui, și anume specialiștii militari care apar în mod constant pe micile ecrane.
Este cunoscut faptul că odată cu debutul războiului din Ucraina, care durează de mai bine de un an de zile, acesta este un subiect extrem de dezbătut și în România. În acest sens, Dan Negru nu pare deloc încântat de ceea ce vede la televizor. După cum chiar el precizează, apar în mod constant diverși specialiști care doar se laudă cu meseria pe care o au.
Acest lucru l-a făcut pe omul de televiziune să catalogheze specia umană ca fiind una „primitivă”. De asemenea, el a prezentat și câteva date istorice.
View this post on Instagram
„Au apărut alți specialiști la tv: ăia militari. Generalii, ofițerii își laudă pe ecrane meseria: milităria. N-am văzut niciun flower-power, niciun activist pentru pace in vreun talk-show. Suntem primitivi ca specie umană! Vai de capul nostru.
În ultimii 3400 de ani, omenirea a avut pace deplină doar 268 de ani. Adică 8%. Imperiul Roman și-a petrecut mai bine de jumătate din existența lui in război. În ultimele două războaie mondiale au murit aproape 100 milioane de oameni. China a petrecut 11 secole în războaie. Ăștia suntem. Vai de capul nostru ca specie. Ne merităm generalii de pe ecrane”, a scris Dan Negru pe pagina sa de Instagram, potrivit Fanatik.