„Dahmer – Monster: The Jeffrey Dahmer Story”, instalat în topul audiențelor pe Netflix, generează controverse puternice în SUA
„Dahmer – Monster: The Jeffrey Dahmer Story”, noul serial-vedetă al Netflix, lansat pe 21 septembrie, a intrat în top 5 din toate timpurile al audiențelor, la doar opt zile de la premieră.
Potrivit cifrelor puse la dispoziție de Netflix, cele 10 episoade au fost văzute până acum de peste 196 de milioane de abonați.
Un nou serial Netflix rupe audiențele
Dahmer – Monster a atras nu mai puțin de 299,84 de milioane de ore de vizualizare în prima săptămână în care a putut fi văzut de luni până duminică pe Netflix, performanță care îl situează pe poziția a doua în clasamentul celui mai vizionat serial în limba engleză al Netflix într-o singură săptămână.
Conform IndieWire, distincția de serial „în limba engleză” este importantă aici întrucât Squid Game, serialul sud-coreean care a făcut furori după lansarea sa în luna septembrie a anului trecut, încă este campionul general al Netflix atât în clasamentul numărului de ore de vizualizare într-o singură săptămână, cât și în bilanțurile pe 28 de zile făcute de compania americană de streaming.
„Dahmer – Monster” generează controverse puternice în Statele Unite
Criticii au pus sub semnul întrebării nevoia de a revizita povestea unui criminal în serie care a țintit bărbați tineri care au aparținut preponderent unor etnii minoritare, notează revista Time.
Unul dintre cei mai proeminenți critici ai serialului a fost Rita Isbell, sora lui Errol Lindsey, una dintre primele victime ale criminalului în serie. În 1992 Isbell a ținut un discurs emoționant în sala de judecată din partea familiilor victimelor la pronunțarea sentinței criminalului.
Discursul lui Isbell a fost recreat de Netflix pentru efectul său dramatic, ea fiind jucată în serial de actrița DaShawn Barnes.
„Cred că Netflix ar fi trebuit să întrebe dacă ne deranjează (n.r. familiile victimelor) sau nu să facă serialul. Ei nu m-au întrebat nimic. Pur și simplu l-au făcut. Dar eu nu sunt avidă după bani iar despre asta este acest serial, Netflix încercând să facă bani”, a scris ea într-un eseu publicat de jurnaliștii de la Insider.
Rudele celor uciși de Jeffrey Dahmer au reacționat pe rețelele de socializare
Cu toate că poveștile cu criminali în serie, seriale și chiar documentare, aduc audiențe frumoase, familiile victimelor nu sunt deloc fericite, potrivit tvmania.ro.
„Știu că «crimele adevărate» au succes în acest moment, dar de victime nu vă pasă? Familia mea este furioasă. Serialul nu face decât să îi facă să retrăiască traumatismele din nou și din nou. Și pentru ce? De câte filme, seriale și documentare mai este nevoie?”, a scris pe Twitter, vărul lui Errol Lindsey, una dintre victimele lui Jeffrey Dahmer.
De asemenea, și actorii din distribuție au reacționat. Shaun J. Brown, care interpretează rolul lui Tracy Edwards, una dintre victimele lui Jeffrey Dahmer care a reușit să scape, a declarat: „Nu sunt naiv. Știu că poveștile cu morți și crime fac senzație. Cu toate astea, vă rog, atunci când vedeți serialul, să vă amintiți că acești oameni au fost fiii, cei mai buni prieteni, verii, unchii cuiva. Că au avut vise și speranțe care nu s-au mai putut realiza”.