Cum și când a fost, de fapt, înmormântat Silviu Prigoană: “Au ajuns acolo, au tras chiar în fața cavoului familiei, care este imens, și l-au …”
Silviu Prigoană a murit, marți, pe 12 noiembrie. În timp ce se afla la un restaurant din Bran, a suferit un infarct. Dispariția subită a omului de afaceri a luat pe toată lumea prin surprindere, la fel și modul cum a fost înmormântat.
La ce diversiune au recurs fiii lui Silviu Prigoană
Potrivit Cancan, familia lui Prigoană a recurs la o diversiune, care a fost făcută la IML Brașov, unde s-a făcut necropsia.
A doua zi, miercuri, urma drumul spre București, pentru a fi depus la capela cimitirului Evanghelic Lutheran, acolo unde își dorm somnul de veci tatăl și fiul afaceristului. Numai că totul s-a făcut cu o diversiune.
Familia lui Prigoană a ținut neapărat ca înmormântarea să aibă loc în secret. Cum s-a procedat? Două dricuri au ieșit de la IML, la o oră distanță una de cealaltă, iar cei prezenți la fața locului au fost induși în eroare, relatează Cancan. Nimeni nu a știut că Prigoană a fost dus la București cu Mercedesul de culoare albastră, primul dric intrat pe poarta instituției din Brașov.
Dricul cu trupul neînsuflețit al lui Prigoană a ajuns la Cimitirul Evanghelic Lutheran. Urma ca fostul afacerist să fie depus la capelă. Doar că nu s-a întâmplat asta.
„În jur de ora 18:00 s-a petrecut totul. Și foarte rapid”
O sursă a dezvăluit pentru sursa citată anterior următorul lucru: ”Au ajuns acolo, au tras chiar în fața cavoului familiei, care este imens, și l-au băgat direct din dric! În jur de ora 18:00 s-a petrecut totul. Și foarte rapid.”
Aceeași sursă a mai precizat că la înmormântare ar fi participat doar cei patru copii ai lui Silviu Prigoană, iar Honorius, fiul cel mare, ar fi coordonat totul. Ar fi fost întrebat inclusiv dacă dorește să fie ajutat cu sicriul pentru a-l coborî în cavou, însă a refuzat.