La mai bine de șase luni de la divorțul de Alexandru Minculescu (Mincu), Maria Popovici a dezvăluit că până acum a avut două mari relații și practic abia acum simte cu adevărat cum e să fii o femeie singură și independentă.
„Am avut o relație în liceu, de la 16 ani, până la 19 ani și jumătate. Și după am intrat într-o relație cu Mincu. Am fost de la 19 ani și jumătate, până acum șase luni. În momentul acestui podcast se fac șase luni de când ne-am despărțit. E pentru prima oară în viața mea când eu sunt o femeie single. Și descopăr tot felul de lucruri noi. Îmi bubuie creierașul, efectiv. E ciudat”, a spus Maria Popovici, în podcastul lui Jorge, potrivit Libertatea.
Aceasta a mai afirmat că a avut tot felul de experiențe în adolescență, dar acum simte cu adevărat că e femeie independentă și crede că statutul de om divorțat îi dă o notă de maturitate.
„Singurele dăți când pot să zic că am mai avut tot felul de experiențe a fost în adolescență. Și atunci ești prea puștan, sunt alt fel de experiențe. Ești la liceu. Poți să zici că ești singur? Nu! Că ești acasă la părinți, de fapt. Oricât ai vrea tu să fii de domnișoară la 15-16 ani, tot la maică-ta acasă te duci seara. Acum sunt o femeie singură care trăiesc singură. Sunt independentă sau cum trebuie să spun ca să sune bine? Plus că îți dă o notă de maturitate cuvântul ”divorțat”. Mie asta mi se pare. Îmi vine să râd, scuză-mă”, a mai spus Maria Popovici.