Cum se menține în formă Lavinia Petrea. Vedeta este mamă a trei copii: „Câteva zile scot ceva din alimentație”

Publicat: 19 10. 2022, 10:23
Actualizat: 27 10. 2022, 12:20
Foto: Instagram/Lavinia Petrea.

Lavinia Petrea este una dintre cele mai atrăgătoare și elegante prezentatoare din lumea televiziunii românești. Blondina este căsătorită cu procurorul Romulus Varga și este mamă a trei copii. Cu toate că programul vedetei este unul încărcat, aceasta este preocupată și de silueta pe care trebuie s-o mențină.

Cum se menține în formă Lavinia Petrea

„Am grijă și ce mănânc, mai ales că după 40 de ani metabolismul meu a început să fie mai leneș. Sunt perioade în care nu mănânc paste, carbohidrați în principiu, dar nu i-am scos de tot. Am perioade când simt că ar trebui să mai scap de un kilogram renunț la carbohidrați și e ok.

Mie îmi plac foarte mult lactatele și sunt perioade în care, dacă am mâncat să zicem mai multe paste poate și au fost și câteva aniversări și am mâncat și tort, câteva zile scot ceva din alimentație, fie lactate, fie carbohidrați”, a dezvăluit Lavinia Petrea, citată de libertatea.

Lavinia Petrea se bucură de același loc la pupitrul de știri de la Pro TV de aproximativ 20 de ani. De curând, prezentatoarea a făcut câteva dezvăluiri despre parcursul ei în cadrul televiziunii, dar și despre ofertele pe care le-a primit de-a lungul timpului de la alte posturi.

Lavinia Petrea este o altă figură emblematică a postului Pro TV. Se pare că aceasta a trecut prin mai multe etape până să ajungă să ocupe locul la pupitrul de știri. Mai exact, prezentatoarea a fost reporter de noapte, de zi și a transmis pentru Știrile Pro TV inclusiv din Irak sau Afganistan.

Lavinia Petrea a fost ofertată de mai multe televiziuni

Într-un interviu pentru impact.ro aceasta a explicat motivul pentru care nu a plecat de la Pro TV în toți aceștia ani.

„Mă fascina televiziunea, dar mi se părea aproape imposibil pentru mine să fac asta, pentru că eram foarte timidă. Pentru mine chiar a fost o modalitate de a mă trata. Am profitat din plin de ocazia pe care am avut-o atunci, când în timpul facultății a trebuit să fac o perioadă de practică. Aveam 19 ani când am venit, prima dată, în Pro TV, în practică.

După acea perioadă, am avut norocul să mă aflu într-un moment în care Pro TV își căuta o altă generație de reporteri, de regulă așa se întâmpla, așa se întâmplă și acum. Sunt recrutați dintre studenții care vin în practică și împreună cu vreo 10 colegi am rămas într-o perioadă de probe, iar vreo 4 am fost angajați într-un final”, a explicat Lavinia Petrea pentru sursa citată.