Cum să te tunzi singur acasă, înainte de Paște. Sfaturi și trucuri

Publicat: 14 04. 2020, 10:05

Unul dintre obiceiurile transmise din bătrâni în țara noastră spune că, de Paște, oamenii trebuie să fie îngrijiți și să poarte straie noi și curate. Tocmai de aceea, de cele mai multe ori, apectul fizic este la fel de important. Primăvară marchează schimbarea și un nou început, așa că o coafură nouă va reîmrpospăta orice look. Cum să tunzi singur acasă și să te pregătești cum se cuvinte de Paște? Vei avea nevoie de răbdare și îndemânare, iar dacă ești la prima experiență de acest gen te sfătuim să nu încerci frizuri complicate, ci mai repede o tunsoare simplă, care să îți iasă cât mai bine din prima.

Ca femeie îți poți tunde acasă părtul drept, iar ca bărbat clasica frizură periuță. Amândouă sunt ușor de realizat și te vor ajuta să arăți impecabil. Iată câteva sfaturi care, potrivit Cosmpolitan, te vor ajuta să te orientezi, pentru a realiza orice tunsoare singură, acasă:

Cum se tunde părul drept

Una dintre cele mai simple tunsori, părul drept este ușor de realizat acasă, doar cu puțină îndemânare, dar multă atenție. Nu trebuie să fii expert ca să îți poți tăia vârfurile despicate, trebuie doar să cunoști câteva trucuri accesibile oricui. Cum trebuie să procedezi?

Pentru început, umezește ușor firele de păr cu apă, folosint o sticluță cu pulverizator. Piaptănă bine părul apoi și strânge-l într-o coadă de cal. Folosește mai multe elastice păr, astfel încât să sectionezi coada pe vertical. Când ai ajuns la vârful firelor de păr prinde-le cu două degete și taie exact atât cât simți că îți dorești.

Desfă coada de cal și nu uita să o piepteni. Apoi, împarte părul în două secțiuni și prinde-l într-o coadă de cal, de aceasta dată sub bărbie. Taie vârfurile pentru a doua oară, dar încearcă să nu ffie mai mult de 1-2 cm din păr. Ultima mișcare este să egalezi șuvițele. Vei avea nevoie de mai multă atenție ca până acum!

Păstrând cele două secțiuni, cu o cărare pe mijloc, piaptănă bine firele de păr și adu vârfurile la aceeași dimensiune printr-o tăiere în diagonală. De această dată poți tăia până la 4 cm din șuvițe însă fii foarte atentă să prinzi toate șuvițele între cele două degete atunci când vei tăia.

tunsoarea pentru păr drept

Cum se tunde părul în trepte

Pregătește-te de sărbători cu o tunsoare nouă. Dacă vrei să îți tunzi părul în trepte trebuie să știi că ai nevoie de îndemânare și răbdare. Înainte de a începe ar fi bine să urmărești câteva tutoriale, pentru a înțelege mecanismul și a realiza o coafură cât mai reușită. O tunsoare în scări te va ajuta să obții mai mult volum și să îți conturezi forma feței.

Pentru a obține volum la rădăcină, formează o coadă de cal care să curpindă firele de păr din creștetul capului până la tâmple. Pentru început, taie vârfurile despicate, iar apoi potrivește lungimea în funcție de forma feței sau de volumul dorit.

Prinde restul șuvitelor într-o coadă pe care să o poți aduce în față. Orientează după lungimea primei tăieturi și încearcă să păstrezi o diferență de aproximativ 2,5 cm între cele două cozi.

După ce a tăiat folosește-te de uscătorul de păr și o perie rotundă pentru a-ți coafa părul și mai ales pentru a vedea dacă ai realizat tunsoarea mult doriă.

tunsoare în trepte

Cum se tunde părul creț

Deși ar putea părea cel mai dificil tip de păr în cazul tunsului acasă, ai putea să stai liniștită. Nu este atât de greu pe cât pare să tunzi părul creț, căci, indiferent dacă greșeti puțin în realizarea coafurii, șuvițele ondulate oricum se vor așeza bine și vor avea un aspect impecabil.

Pentru început trebuie să îți piepteni părul, iar apoi să îl secționezi, pentru a putea tunde uniform. Dacă ești la început și nu te-ai mai tuns până acum acasă. Este recomandat să tunzi părul creț în scări, pentru a reduce volumul și pentru a textura coafura.

Împarte suvițele în secțiuni și încercaă să tunzi printr-o tăietură dreaptă. Pentru început separă firele de păr din partea superioară a capului și lasă-le prinse într-un coc. Sectionează suvițele rămase în două părți și taie treptat firele de păr, când devin egale.

tunsoare păr creț

Cum se tunde părul scurt

Deși poate părea una dintre cele mai ușor de realizat tunsori pentru acasă, află că nu este chiar așa. Părul scurt are nevoie de mai multă îngrijire pentru a-și menține forma, iar șuvițele au nevoie de tăieturi la intervale regulate de timp, ca să nu crească suficient de mult încât să îți schimbe total look-ul. Tocmai de aceea știm cât de des ești nevoită să mergi la coafor.

Umezește părul cu puțină apă, pe care o vei aplica cel mai bine cu ajutorul unei sticluțe cu pulverizator. Pentru început ar fi bine să știi că vei avea nevoie de elastice de păr mici și subțiri, ca sa poți secționa șuvițele cât mai bine. Prinde cu o agrafă șuvițele mai lungi, din creștetul capului iar firele scurte din lateral împartel-le în cate 3 sau 4, în funcție de densitatea foliculilor tăi. Cu o foartecă îndepărtează, printr-o tăietură dreaptă vârfurile firelor de păr.

Dacă vrei să folosești mașina de tuns încearcă să nu îți tai singură părul. Apelează la ajutorul unei prietene, mame vecină sau chiar a iubitului pentru a nu îți tăia din greșeală scalpul, mai ales în zonele în care nu reușești să te vezi în oglindă sau poziția nu este una foarte comodă.

părul scurt

Cum se filează părul

Dacă vrei să îți filezi părul singură, acasă, ai nevoie de o foarfecă specială pentru filat. Astfel vei reuși să ușurezi procedura în sine și vei obține și un rezultat spectaculos. Pentru început, secționează șuvițele care îți înconjoară fața și separăle de restul părului. Apoi asigură-te că părul este bine descurcat și uscat.

Pentru filat este recomandat să folosești o tăietură în diagonală, orientată către firele de păr. În acest fel vei obține efectul de tunsoare în scări, iar firele de păr se vor așeza mult mai bine reușind să îți contureze figura.

filat

Cum se tunde părul la bărbați

Părul tuns pierdut sau periuță sunt două dintre cele mai populare tunsori în rândul bărbaților. Dacă vrei să te tunzi acasă înainte de Paște și să îți reîmprospătezi look-ul, vei avea nevoie de o mașină de tuns. Este recomandat ca înainte de achiziționarea acesteia să îți consulți frizerul. El îți poate recomanda o mașină de tuns potrivită pentru tine și pentru tipul tău de păr, pe care să o poți folosi cu ușurință acasă.

Tuns pierdut bărbați. Idei de tunsori

O astfel de frizură se poate realiza și acasă mai ales dacă ai experiență în a folosit mașina de tuns și foarfeca. Pentru început, este recomandat să uzi părul, iar apoi curăță vârfurile suvițelor mai lungi, din partea superioară a capului. Tăietura ar fi bine să măsoare până la un centimentru și jumătate, maxim doi.

Cu mașina de tuns aranjează firele de păr din laterale și de la tâmple, dar mai ales perciunii. Folosește programul cu numărul 2 sau 3 pentru părțile laterale și 1 pentru zona din spate. Este recomandat totuși, dacă nu ai experiență, să ceri ajutorul mamei, iubitei sau soției.

Tuns periuță bărbați. Idei de tunsori

Frizura periuță este una dintre cele mai cunoscute în rândul bărbaților. Ușor de realizat și mai ales de purtat, tunsoarea 2 cum mai este cunoscută poate fi realizată cu ușurință acasă. Tot ce trebuie să faci este să alegi lama cu numărul 2 a mașinii de tuns și să îndepărtezi cu atenție părul nedorit. Așa cum recomandam și înainte, roagă pe cineva să te ajute atunci când ajungi în ceafă, pentru a evita posibilele tăieturi neplăcute.

frizura periuță

Tunsori clasice bărbați

Unul dintre cele mai elegante aspecte ale unui bărbat este tunsoarea. O frizură clasică te va ajuta să ai un aspect îngrijit, dar mai ales să exprimi refinament. Folosește mașina de tuns sau foarfeca pentru a-ți aranja părul într-un stil cât mai masculin. Spre exemplu, un breton scurt te va ajuta să scoți din anonimat o tunsoare periuță și să capeți un aspect irezistibil. Iată cum se tunde barba, potrivit Lucasbarbbershop.ro:

Cum se tunde barba

Barba este unul dintre cele mai masculine elemente ale unui bărbat, așa că nu e de mirare că cei mai mulți dintre ei își doresc ca aceasta să fie bine tunsă și aranjată. În general, barba are nevoie de 4 până la 6 săptămâni ca să crească, iar dacă nu este îngrijită așa cum se cuvine, va conferi un aspect neglijent celui care o poartă.

Când îți tunzi barba trebuie să ții cont de câteva aspecte recoamandate. Pentru început, alege o mașină de tuns bună, iar astfel treaba ta va fi pe jumătate făcută. Tunde-ți barba urmărind linia gâtului. În acest fel vei putea realiza o formă cât mai naturală.Apoi tunde cu atenție firele de păr rebele din barbă și piaptănă cu atenție părul. În general se recomandă ca barba să fie tunsă în sens invers creșterii firelor de păr.

Cum se face barba cioc

Barba de tip cioc este ideală pentru bărbații cu față rotună sau în formă de inimă. Un cioc nu este greu de întreținut și nici prea dificil de realizat acasă, iar pentru bărbații a căror barbă nu crește uniform este chiar practic.

În cazul ciocului este recomandat să lași părul să crească aproximativ un centimentru în lungime. Rade-ți barba din părți și lasă doar firele cresute în jurul gurii, ele vor forma ciocul. Tunde-ți părul din cioc în funcție de lungimea pe care ți-o dorești. Procesul se repetă o dată pe săptămâna pentru a-ți păstra forma.

Aranjare barbă

În general, dacă o barbă este stufoasă ea va atrage atenția întregii fețe și mai ales asupra posesorului. Tocmai de aceea este important să știi cum să o îngrijești și mai ales cum să o aranjezi odată cu fiecare ieșire din casă. Poți bărbierii firele de păr nedorite, care ar putea strica forma bărbii odată la câteva zile. Este recomandat și să folosești o loțiune hidratantă pentru a păstra tenul catifelat. Atenție însă, nu cumpăra produse pe bază de alcool pentru față.

Barbișonul este însă puțin mai greu de întreținut. Pentru ranjarea acestuia vei avea nevoie de geluri de fixare și produse speciale pentru aranjarea și netezirea firelor de păr rebele.

Tunsori pentru copii

Așa cum adulții își schimbă look-ul și își reîmprospătează înfățișarea odată cu Sărbătorile Pascale și cei mici merită o tunsoare nouă. Deși ar putea părea mai greu de crezut, copiii sunt mai ușor de tuns, mai ales dacă urmează să stea cuminți. Acesta este și cel mai important aspect, înainte să îi tundeți acasă, trebuie să vă asigurați că cei mici au înțeles că trebuie să stea cuminți și să nu se foiască sau să alerge de colo colo în timp de îi tundeți. În caz contrar, există riscul să vă distragă atenția și să stricați frizura mult dorită de micuți, sau chiar să se aleagă cu tăieturi nedorite la nivelul scalpului.Frizurile purtate de adulți se pot realiza și la copii, mai ales dacă aceștia își doresc să arate cool precum părinții lor.

Tunsori pentru fete

Fetițele adoră să fie cochete și răsfățate cu tunsori asemănătoare celor purtate de mamele lor. Așa cum se procedează în cazul femeilor și cum îți tunzi părul acasă singură ție, poți încerca aceeași coafură și pe cea mică. Recomandarea este însă să nu exagerezi cu volumul de la rădăcină sau mai ales cu filatul. Una dintre cele mai practice tunsori pentru fete este părul drept. Șuvițele tăiate egale pot fi prinse cu ușurință în coada de cal, accesorizate cu agrafe și cornițe sau chiar panglici care le vor face pe micuțe să arate ca niște prințese.Bretonul poate fi o altă sugestie practică pentru fete. Acest tip de tunsoare le va contura tinerelor adolescente sau eleve figura scotând în evidență trăsăturile.

Tunsori pentru băieți

Cel mai ușor pentru părinții care tund băieții este clasica tunsoare periuță. Micuții nu vor fi nevoiți decât să își descurce rapid părul, în fiecare dimineață, iar spălarea va fi și ea extrem de ușoară și comodă.

Sigur că, dacă bărbații aleg frizuri pierdute sau tunsoare numărul 2 și băieții de școală pot înclina spre aceste două stiluri. Procedura și tehnica de tuns este cât se poate de asemănătoare cu cea a adulților, însă este foarte important să fim atenți atunci când le tăiem copiilor părul, mai ales cu ajutorul mașinii de tuns, să nu rănim pielea scalpupuli.

Părinții mai trebuie să știe și că pentru îngrijirea părului micuților nu sunt recomandate aceleași produsele pe care le folosesc ei. Diferența dintre tunsul adulților și al copiilor vine mai repede la alegerea produselor folosite pentru aranjarea părului. Evitați să spălați părul celor mici cu aceleași produse pe care le folosiți pe părul vostru și cu atât mai puțin cu cele concentrate sau pentru păr vopsit. Alegeți mai bine șampoanele și balsamurile pentru copii, cu ingrediente care să nu provoace iritații. Nu aplicați pe părul celor mici geluri sau spray-uri de fixare și nici alte produse de styling. Un spray pentru descurcare ușoară, mai ales în cazul micuților cu părul creț este mai mult decât suficient.

Când e bine să te tunzi

De-a lungul timpului a existat mitul potrivit căruia dacă te vei tunde mai tes părul îți va crește mai repede. Potrivit Doc.ro specialiștii au deomntat această zicală, fiind bazată doar pe faptul că odată ce vârfurile se uzează, firele de păr par automat mai scurte, în timp ce suvițele proaspăt tunse își mențin aspectul impecabil pentru mai mult timp.

Frecvența cu care trebuie să îți tunzi părul depinde de tipul de tunsoare aleasă. În cazul femeilor cu părul scurt, curățarea vârfurilor și menținerea formeai frizurii ar trebui să se facă o dată la 4 – 6 săptămâni. Dacă ai părul de lungime medie îl poți tunde odată la 6 – 8 săptămâni, însă dacă știi că nu ai suficient timp să ajungi la coafor sau să ți-l aranjezi singură acasă, poți curăța vârfurile despicate și o dată la 10 săptămâni.Părul vopsit sau decolorat se deteriorează mai repede. În acest caz, este recomandat să îl tunzi o dată la 4 săptămâni.