Cum s-au schimbat Lukas și Jade după 20 de ani de la difuzarea serialului „Clona” (VIDEO)
Mulți telespectatori își amintesc cu nostalgie de Jade și Lucas, personajele principale din telenovela „Clona”, care a fost difuzată în România, acum 22 de ani.
Jade și Lukas au avut o relație și în realitate
Povestea de dragoste din serial, care a continuat și în viața reală a actorilor, Giovanna Antonelli (47 de ani) și Murilo Benicio (51 de ani), a fost una care a captivat publicul.
Chiar dacă relația lor a durat aproximativ trei ani, cei doi actori au un fiu împreună, numit Pietro Antonelli Benicio, în vârstă de 17 ani. În multe dintre fotografiile postate pe rețelele sociale, Giovanna Antonelli impresionează prin frumusețea ei, păstrând un ten impecabil, deși au trecut ani buni de la lansarea telenovelei.
Surpriză pentru fani
Murilo Benicio a trecut printr-o transformare radicală la vârsta de 51 de ani, pentru rolul său de deputat corupt din cel de-al doilea sezon al serialului „Justiça”. Actorul a recunoscut că look-ul său pentru acest rol i se pare destul de ciudat.
În perioada 2012-2019, Murilo Benicio a avut o relație cu Débora Falabella, actrița care a interpretat rolul lui Mel în „Clona”. În prezent, actorul nu este căsătorit, însă presa din Brazilia a scris despre o posibilă relație a acestuia cu o jurnalistă. Benicio are doi fii, în vârstă de 26 și, respectiv, 17 ani.
Giovanna Antonelli și Murilo Benicio au rămas prieteni buni de-a lungul anilor, iar recent, actrița a surprins fanii cu un video amuzant.