Cum s-au cunoscut, de fapt, Gică Hagi și soția sa, Marilena: „Nu știau de unde am răsărit”

Cum s-au cunoscut, de fapt, Gică Hagi și soția sa, Marilena: „Nu știau de unde am răsărit”
Cum s-au cunoscut, de fapt, Gică Hagi și soția sa, Marilena, sursă foto: captură YT

În timp ce Gică Hagi este cunoscut la nivel internațional, soția sa a stat departe de lumina reflectoarelor, motiv pentru care mulți se întreabă cine este și cu ce se ocupă, de fapt, aceasta.

Cum s-au cunoscut Gică Hagi și soția sa

Gică Hagi și Marilena formează un cuplu din anul 1993 și au spus „Da” în fața altarului la 4 ani după ce fotbalistul a divorțat de prima sa soție, Lena Celnicu.

În cadrul unui interviu, Marilena a dezvăluit că l-a cunoscut pe sportiv prin intermediul unor prieteni comuni, iar prima lor întâlnire a avut loc într-un restaurant.

La început și-au ținut relația secretă, însă pe parcurs și-au arătat iubirea și în fața celorlalți.
„Eram studentă în anul II și venea să mă ia de la facultate. Își parca mașina pe o străduță îndepărtată, ca să nu ne vadă cineva sau să afle părinții mei.

Totuși, n-am rezistat prea mult și i-am spus surorii mele cu cine am ieșit. Am păstrat amândouă secretul până la prima mea ieșire în public alături de Gică. Era o petrecere machidonească. Toată lumea a fost surprinsă. Nu știau de unde am răsărit”, a mărturisit Marilena Hagi, conform Newsweek.

Marilena Hagi a stat departe de ochii curioșilor, punând mai mult accent pe viața de familie. Soția lui Gică Hagi și-a crescut cei doi copii în liniște, până în momentul în care Ianis și Kira au pornit pe propriul lor drum. Femeia se ocupă de gestionarea agenției de publicitate a fiului ei și totodată este administrator al firmei acestuia. Mai mult, aceasta este asociat al companiei Hagi Sport SRL.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`