Carmen Brumă, una dintre cele mai cunoscute nutriționiste de la noi din țară, a dezvăluit recent cum poți să păcălești foamea cu un singur aliment. Vedeta susține că a făcut ea însăși un studiu, iar un aliment îți dă cea mai mare senzație de sațietate. Despre ce este vorba.
Fiind o fire activă pe rețelele de socializare, Carmen Brumă le-a dat urmăritorilor săi încă un sfat prețios legat de sănătate și nutriție. Nutriționista a vorbit de data aceasta despre un aliment cu care poți să păcălești foarte ușor foamea, întrucât îți dă cea mai mare senzație de sațietate.
„Studiul randomizat controlat, făcut de mine! De mine, pe mine. Acest studiu a constatat că dintre toate alimentele pe care poți să le mănânci dimineața, oul fiert îți dă cea mai mare senzație de sațietate. Chestia aceasta este și demonstrată, dar eu vă spun strict din experiența mea. Oul are un indice de sațietate foarte mare, dar din experiența mea nimic nu te satură cum o face oul fiert. Mănânci unul, două sau trei ouă dimineața și, clar, nu îți mai este foame până după prânz încolo, în cazul meu. Dacă mai pun și niște fibre, legume și o felie de pâine, parfum”, a spus Carmen Brumă, pe InstaStories, potrivit Unica.
Vezi această postare pe Instagram
În urmă cu ceva vreme, Carmen Brumă a explicat dezavantajele unor diete precum Rina. Din punctul ei de vedere, Rina se încadrează în rândul dietelor disociate, întrucât există periodic diete care sunt la modă
„Este o dietă care se încadrează în rândul celor disociate pentru că există periodic diete care sunt la modă. Sunt multe, dar pot fi încadrate în vreo 3-4 grupe mari: avem grupa proteicelor, grupa disociatelor și îți mai povestesc.
Deocamdată hai să rămânem la Rina care face parte din dietele disociate care au, după părerea mea, niște dezavantaje clare. Și anume, faptul că au un aport caloric foarte mic, mănânci foarte puțin, ajungi să încetinești foarte tare metabolismul pentru că organismul percepe toată situația asta de puține calorii ca fiind o situație de război și atunci ține foarte tare de resurse și nu dă drumul la nimic și încetinește ritmul metabolismului.
După o astfel de dietă ajungi să constați că dacă mănânci aproape normal, sau un pic mai mult decât înainte, pui la loc kilogramele pe care le-ai dat jos și în plus față de astea”, a spus Carmen Brumă acum ceva vreme.