Corina Caragea este prezentatoarea ştirilor din spor de la Pro TV. Frumoasa brunetă a vorbit despre pasiunile sale, dar şi despre sursa cheltuielilor, ce-i scoate mulţi bani din buzunar.
Frumoasa prezentatoare a mai vorbit despre cadourile pe care îi place să le primească, dar și despre călătorii și spiritul sărbătorilor.
Corina Caragea a cunoscut oameni de toate categoriile, în călătoriile sale, a pierdut bagaje și acte. Nu regretă că acestea îi „consumă toți banii’ și mai are o listă lungă de destinații în care vrea să ajungă.
„Călătoriile sunt cele care îmi consumă toți banii și nu îmi pare rău. Nu trag linie, mai bine așa. Am o listă lungă de destinații în care nu am ajuns și mi-aș dori pe viitor – America de Sud, Australia, Africa de Sud și locuri în care abia aștept să mă întorc – Hawaii , New York..
Călătoriile sunt cea mai bună lecție de dezvoltare personală și nu numai. Tocmai pentru că te trezești în multe situații neprevăzute din care trebuie să ieși cumva. Îți testează limitele, relațiile, principiile și te îmbogățesc cu totul.
Am întâlnit oameni atât de diverși, sărăcie în toate formele ei, am pierdut avioane, bagaje, acte, am mâncat în locuri în care nu credeam că voi călca vreodată, am râs, am plâns, mi-am făcut atâtea amintiri pe care nu le-aș fi adunat stând comod acasă”, a mai spus Corina Caragea pentru viva.ro.