Cum îl chema, de fapt, în buletin pe regretatul interpret Petrica Mâțu Stoian. Care era numele lui real

Publicat: 08 11. 2021, 14:19
Actualizat: 08 11. 2021, 14:21
Foto: Facebook / Petrică Mîțu Stoian

Toată lumea îl știa drept Petrică Mâțu Stoian însă puțini cunosc că în buletinul regretatului artist se regăsea de fapt al nume până în anul 2018.

În 2018, Petrica Mâțu Stoian a fost nevoit să își schimbe numele din buletin, iar acest lucru l-a deranjat foarte mult pe marele cantăreț.

Astfel, schimbarea a venit în urma unui proiect de lege promulgat de Senat, care presupunea că românii al căror nume conține litera „î” erau nevoiți să-și schimbe buletinele, iar numele acestora să fie scrise cu „â”.

Potrivit proiectului de lege, toate numele ce conțin litera „î” în interiorul cuvântului să fie schimbate cu litera „â”. Astfel, Petrică Mîțu Stoian a devenit Petrică Mâțu Stoian, potrivit cancan.ro.

La vremea respectiva, interpretul a fost foarte supărat deoarece acest lucru i-a dat mari bătăi de cap.

„Nu-mi pot imagina prin ce stres și prin ce taxe voi putea trece să-mi schimb un Î cu un Â: Buletin, pașaport, permis de conducere, certificat de naștere, diploma de bacalaureat, diploma de facultate, master, contracte de vânzare cumpărare ale casei.

Domnilor care faceți legi! Cu ce vă deranjează o literă? Și așa România are 98% analfabeți. Sau aveți gaură mare la buget și vreți să mai faceți niște bani?”, spunea Petrică Mâțu Stoian la vremea respectivă.

Petrică Mâțu Stoian s-a stins din viață la 61 de ani

Petrică Mâțu Stoian a decedat sâmbătă seara la vârsta de 61 de ani. Acesta a fost internat în stare gravă la ATI, la spitalul din Reșița. Se pare că artistul ar fi luat o supradoză de anticoagulant, tratament pe care îl folosea în recuperare post Covid-19.

Deși s-a stins în cursul serii de sâmbătă seara, el va fi înmormântat abia miercuri, 10 noiembrie.

„Șoc septic ireversibil a fost diagnosticul. A fost pus pe ce trebuie, dar organismul nu i-a mai rezistat, nici măcar la resuscitare. Era speriat, nu avea cum să fie altfel. Starea lui nu a fost deloc bună, medicii au fost mereu lângă el. Bronho-pneumonie. Covid-19 a lăsat niște sechele, a fost vorba despre covid-ul lung, a dus boala pe picioare o perioadă de timp. Șocul septic a intervenit rapid.

Era pe tratament, pe anticoagulant, pentru evitarea producerii de cheaguri. El lua și înainte de covid-19 acest coagulant. (n.r. A apărut) Insuficiență multiplă de organe… Șocul septic distruge și vasul de sânge, departe de ce poate face covidul. Deoarece ficatul nu știe să proceseze cum trebuie, se face o supradozare”, a declarat medicul care l-a monitorizat pe artist.

Ce a spus Steliana Sima despre ultima întâlnire cu Petrică Mîțu Stoian

Artista a povestit că s-a întâlnit joi cu Petrică Mîțu Stoian și că acesta s-a electrocutat ușor de hainele artistei, iar acest lucru a fost suficient pentru a-i provoca interpretului o sângerare îngrijorătoare.

„Nu m-am speriat când i-am dat sânge, dar când am auzit de coagulante luate în exces, am făcut legătura. Nu avea în ce să se înțepe, nu am ace sau bolduri. A zis uite ce mi-ai făcut și am continuat să râdem. Am făcut glume și cu Enceanu. Sunt devastată. Se electrocutase de mine și am făcut legătura acum cu anticoagulantele. Începuse să sângereze și m-a întrebat dacă am un ac sau bold la costum. I-am zis că nu. S-a electrocutat de hainele mele și a început să îi curgă sânge din degetul mare. Am fost la o emisiune săptămâna trecută, ne mulțumea că suntem prietenii lui. Cum să te desparți de el joi și acum să afli că nu mai este?”, a declarat Steliana Sima la România TV, potrivit spynews.ro.